Dinamo, culmea sărăciei: Declaraţie şocantă a şefului echipei după primul meci oficial al sezonului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorescu, eroul victoriei de luni seară, cu Voluntari, pentru Dinamo
Sorescu, eroul victoriei de luni seară, cu Voluntari, pentru Dinamo

Pe vremuri, formaţia din „Ştefan cel Mare“ aborda fiecare stagiune cu obiectivul declarat de a cuceri atât titlul, cât şi Cupa României. Acum, Dinamo e cu un picior în „Groapă“.

Dinamo a ajuns un club muribund, care, practic, de aproape doi ani, trăieşte de pe o zi pe alta. 

După perioada domniei lui Ionuţ Negoiţă, echipa a ajuns la „ţeparul“ Pablo Cortacero, un finanţator spaniol de carton, şi doar o mobilizare exemplară a fanilor, care fac rost de bani, a ţinut Dinamo în viaţă până acum. Doar că, după cum se vede tot mai clar, finanţarea echipei de către membrii galeriei nu poate fi o soluţie pe termen lung. Şi naşte nişte situaţii jenante pentru o grupare de prima ligă.

Luni seară, în ultimul meci al primei etape, Dinamo a trecut de Voluntari, scor 3-2. Ceea ce a surprins la partida de pe „Ştefan cel Mare“ a fost echipamentul roş-albilor, care a fost... verde! Vorbim despre echipamentul pe care Dinamo îl folosea, în campionatul trecut, în meciurile din deplasare, şi pe care l-a folosit, luni seară, deşi a evoluat pe teren propriu.

La finalul partidei cu Voluntari, administratorul special al lui Dinamo, Iuliu Mureşan, practic omul care conduce clubul în acest moment, a explicat de ce „câinii“ au jucat în verde.

„Vreti să vă spun adevărul? Pentru că n-aveam destule tricouri roşii şi au venit tricourile joi. N-am apucat să le inscripţionăm“, a spus Mureşan.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite