Dinamo, revenire miraculoasă: Ce au reuşit „câinii“ la primul meci după 21 de zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un club care s-a transformat într-un focar de infecţie, cu 21 de cazuri confirmate de COVID-19, a obţinut un rezultat uriaş, duminică seară. Greul însă abia acum urmează!

O echipă trasă pe linie moarte de noul coronavirus, cu nişte sportivi neantrenaţi, care, pur şi simplu, s-au izolat în cea mai mare parte din ultimele trei săptămâni, Dinamo a început, duminică seară, ceea ce e pare, inclusiv acum, o misiune imposibilă! 

Vorbim despre salvarea de la retrogradare, în condiţiile în care echipa pregătită de Gigi Mulţescu are de disputat şapte partide în 17 zile! Pe prima a bifat-o, duminică seară, 2-1, în deplasare, pe terenul celor de la Voluntari. Bucureştenii au deschis scorul prin Sorescu (34), au fost egalaţi după penalty-ul transformat de Căpăţînă (63), însă au luat toate punctele datorită golului înscris după un corner de Mrzljak (76). În prelungiri, Voluntari a avut o bară!

Graţie succesului obţinut la debutul lui Mulţescu pe bancă, Dinamo s-a apropiat la 7 puncte de locul 5, primul care asigură rămânerea în Liga I. Locul 6 duce la un baraj cu ocupanta locului 3 din „B“, CS Mioveni, învingătoarea urmând a evolua în următorul sezon de Liga I. Ultimele două poziţii din play-out retrogradează direct.

Pentru Dinamo urmează un program infernal, după cum se poate vedea mai jos:

*4 august: Dinamo - Hermannstadt

*6 august: Dinamo - Chindia

*9 august:  Hermannstadt - Dinamo

*12 august: Chindia - Dinamo 

*15 august: Sepsi - Dinamo

*18 august: Dinamo - Viitorul

Play-out, etapa a 13-a

Sâmbătă

Clinceni - Hermannstadt 0-2

Viitorul - Sepsi 0-3

Duminică

Poli Iaşi - Chindia 1-0

Voluntari - Dinamo 1-2

Clasament

1. Viitorul 13 6 4 3 24-16 42

2. Hermannstadt 11 6 3 2 16-12 34

3. Clinceni 13 7 0 6 14-20 32

4. Voluntari 13 6 3 4 16-10 31

5. Sepsi 12 3 5 4 18-17 31

6. Poli Iaşi 13 5 3 5 15-15 29

7. Dinamo 8 2 1 5 7-10 24

8. Chindia 11 2 1 8 7-17 20

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite