Djokovici: Inima îmi este plină de bucurie şi sunt cel mai fericit om în viaţă pentru că voi m-aţi făcut să mă simt foarte special

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto EPA EFE
Foto EPA EFE

Novak Djokovici a declarat, după finala US Open pierdută în faţa lui Daniil Medvedev, că în ciuda înfrângerii el este “cel mai fericit om” pentru că publicul l-a făcut să se simtă foarte special.

“Aş vrea să spun că deşi n-am câştigat meciul, inima îmi este plină de bucurie şi sunt cel mai fericit om în viaţă pentru că voi m-aţi făcut să mă simt foarte special. Mi-aţi atins sufletul. Nu m-am simţit niciodată astfel la New York. Vă iubesc”, a spus Djokovici.

Sârbul l-a lăudat pe câştigătorul turneului: “Ai făcut un turneu extraordinar. Dacă în acest moment cineva merită un titlu de grand slam, acela eşti tu”.

Sportivul rus Daniil Medvedev, locul 2 ATP, a câştigat, duminică, turneul US Open, învingându-l în finală pe liderul mondial, sârbul Novak Djokovici. Este primul său trofeu de grand slam.

Medvedev, în vârstă de 25 de ani, s-a impus cu scorul de 6-4, 6-4, 6-4, în două ore şi 15 minute.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite