Donaţie importantă făcută de Horia Tecău pentru un spital din Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Horia Tecău, proaspătul câştigător de la Turneul Campionilor de la Londra, s-a întors acasă, la Constanţa, unde va sta câteva zile.

La revenirea în oraşul natal, el a donat un ventilator suport respirator, în valoare de 18.000 de euro, Secţiei de neonatologie a Spitalului Judeţean Constanţa

"Sunt norocos că am crescut sănătos, am avut parte de o educaţie bună, am avut specialişti în jurul meu care m-au ajutat să ajung la acest nivel şi sunt foarte recunoscător tot timpul pentru aceasta. Înainte de turneul de la Wimbledon, am hotărât să mă implic mai mult pentru că este un sentiment minunat să joci meciuri de tenis, să câştigi pe marile arene ale lumii, dar vă spun cu sinceritate nu se compară niciun sentiment cu aceasta de a fi astăzi aici", a declarat Horia Tecău.

Horia a povestit şi cum a ajuns să facă această donaţie către Spitalul Judeţean Constanţa. "Primul lucru la care m-am gândit au fost copiii şi m-am interesat cum pot face mai bine acest lucru. Am cunoscut Fundaţia «Salvaţi Copiii» cu care am colaborat în trecut la alte evenimente, mi-a prezentat o serie de proiecte, iar acesta de a ajuta secţia cu copiii născuţi prematur m-a impresionat cel mai mult şi am simţit că aceşti bebeluşi au cea mai mare nevoie de o şansă în această viaţă. Fără această şansă viaţa s-ar termina pentru ei şi este cel mai trist lucru. Adevăraţii eroi sunt alături de mine cei care se luptă pentru ei, fără ei nu aş fi avut această oportunitate, să fac acest gest şi în viitor doresc să mă implic mai mult pentru că mi-am dat seama cât de important este şi pentru comunitate, dar şi pentru împlinirea mea. Mă gândesc la mai mult decât la titluri de Grand Slam şi clasamente.Este şi o mare sursă de motivaţie pentru mine să fac acest lucru când ştiu că prin activitatea mea pot ajuta mai departe, în acest fel am o motivaţia în plus să mă duc la antrenamente, să călătoresc să fac tot efortul necesar ca să pot îndeplini aceste vise”, a spus Horia Tecău.

Întrebat când va avea şi el copii, jucătorul de tenis a răspuns: ”Va veni şi acel timp cu siguranţă, sunt anumite etape, întâi trebuie să ai o prietenă".

Horia Tecău o va întâlni pe Serena Williams pe 26 noiembrie la Copenhaga

Sursa: dolcesport.ro

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite