Judecătoarele care dau verdictul în „Dosarul Transferurilor“: una dintre ele i-a achitat pe Gigi Becali şi pe Adrian Năstase, iar alta a dispus arestarea unui coleg de la Înalta Curte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Corina Jijie, Tatiana Rog şi Lavinia Lefterache pot trimite după gratii nişte personaje care păreau a fi deasupra legii până acum câţiva ani. „Adevărul“ prezintă cine sunt cei trei magistraţi, dar şi cele cinci scenarii posibile în cel mai mediatizat dosar din ultima perioadă.

A început în februarie 2006, pornit dintr-o anchetă a „Gazetei Sporturilor“, şi sunt şanse să se încheie în mai 2013. „Dosarul Transferurilor“ a avut de toate: audieri, amânări peste amânări, băşcălii şi glume ale inculpaţilor pe seama procurorilor, achitare, recurs, pedepse şocante, alte amânări, alte audieri. 

Din aceste cauze, la un moment dat, cazul chiar a căzut în derizoriu, mulţi fiind convinşi că totul e o „perdea de fum“, un „spectacol mediatic“, un joc prin care omul de rând să aibă impresia că justiţia nu doarme. Dacă a fost aşa sau nu, ne vom convinge luni dimineaţă. Ultima impresie contează, iar ea va fi influenţată decisiv de cele trei judecătoare care vor anunţa un verdict la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. „Adevărul“ vă prezintă cine sunt aceste femei.

Lefterache şi microfoanele

Potrivit CV-ului ei online, Lavinia Lefterache activează ca judecătoare din 1994, iar din decembrie 2011 a ajuns la secţia penală, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). 

Din declaraţia ei de avere reiese că are două apartamente în Capitală, două conturi bancare în valoare de 36.420 de euro şi de 16.756,82 de lei, dar şi un credit în valoare de peste 126.000 de euro pe 30 de ani.

Numele Laviniei Lefterache apare legat de un episod constroversat petrecut în 2011. Atunci, ea a fost acuzată că a fost mână în mână cu procurorii DNA care, cu susţinerea ei, au plantat microfoane în sediul Institutului Naţional al Magistraturii pentru a aduna probe în dosarul examenelor fraudate din 2007.

Jijie, bilă albă şi bilă neagră

Potrivit site-ului avocatura.com, Corina Mihaela Jijie şi-a început cariera în Justiţie în 1980, când a devenit procuror la Târgovişte. Din ianuarie 2002 a activat ca judecătoare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ulterior, din 2011, după ce a participat la un concurs, a devenit preşedinte al Secţiei penale a ÎCCJ. 

Tocmai aici apare prima controversă legată de trecutul ei. Se spune că ea şi-a dorit această funcţie pentru a-şi proteja soţul subprefect, Antonie Jijie, care ar fi fost implicat în retrocedarea prin transferuri ilegale a unor terenuri aflate în zona Padina – Peşterea din Munţii Bucegi. Aceste tranzacţii ar fi dus la prejudicierea statului cu 300 de milioane de euro. 

Corina Jijie e dată drept exemplu pozitiv într-un alt caz. Avocatura.com o prezintă ca fiind „singurul magistrat care a dispus arestarea unui coleg de la instanţa supremă“. Despre ce a fost vorba? În aprilie 2010, Jijie a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Florin Costiniu, fostul preşedinte al Secţiei civile a ÎCCJ, şi a oamenilor de afaceri Marius Locic şi Costel Căşuneanu. Ulterior, toţi trei au fost trimişi în judecată de procurorii DNA pentru fapte de corupţie.  

Din declaraţia de avere a Corinei Jijie reise că deţine două apartamente, o maşină BMW fabricată în 2011, două conturi bancare de 76.920 de lei şi 129.160 de lei, dar şi trei credite de 40.000 de lei, 117.971 de lei şi 41.200 de lei.

Rog i-a achitat pe Becali şi pe Năstase

Tatiana Luci Rog şi-a început cariera de judecătoare în 2000, iar din 2011, a ajuns la secţia penală a ÎCCJ. 

În septembrie 2012, a făcut parte din completul de cinci al ÎCCJ care l-a achitat definitiv pe Adrian Năstase în „Dosarul Mătuşa Tamara“ în care fostul premier a fost trimis în judecată de DNA pentru dare de mită. 

Tot în 2012, Tatiana Rog a făcut parte din completul care l-a achitat pe Gigi Becali în „Dosarul Terenurilor“, însă decizia a fost atacată cu recurs la completul de cinci judecători al ÎCCJ.

Potrivit declaraţiei ei de avere, Rog are un apartament în Bucureşti, dar şi trei conturi bancare de 5.134 de euro, 1.531 de euro şi 111.395 de lei. 

Cinci scenarii posibile la Înalta Curte

*Se menţin pedepsele – ÎCCJ va considera că n-au fost aduse noi probe şi va menţine deciziile date de Curtea de Apel Bucureşti.

*Sunt schimbate pedepsele – Ele pot deveni mai blânde sau mai dure. 

*Inculpaţii sunt achitaţi – ÎCCJ va considera că a primit noi probe, care au schimbat radical cazul şi îi va achita pe cei opt inculpaţi, anulând toate deciziile date de Curtea de Apel.

*Cazul se judeca din nou – Avocatul lui Gigi Neţoiu a cerut acest lucru: „Vreau să trimiteţi cauza la Curtea de Apel spre rejudecare! Cred că ar trebui să avem o expertiză făcută de persoane independente faţă de stat şi inculpaţi“.

*O nouă amânare – Cele trei judecătoare mai au şapte zile la dispoziţie pentru a da un verdict.

Gigi poate condamnat tot luni

Pe lângă „Dosarul Transferurilor“, luni, e aşteptat un verdict şi în „Dosarul Terenurilor“ în care Gigi Becali e acuzat de fapte de corupţie, prejudiciu de 892.758 de dolari, în procesul în care iniţial fusese achitat de ICCJ. Dacă va fi găsit vinovat, patronul Stelei riscă între 5 şi 15 ani de închisoare.

CITEŞTE ŞI:

*La puşcărie? „Adevărul“ prezintă semnalele care indică un verdict zguduitor: fraţii Becali, George Copos, Cristi Borcea şi Mihai Stoica pot ajunge, luni, după gratii

* VIDEO Giovanni Becali, ieşire de om nebun, declaraţii de puşcăriaş: „Mergi la închisoare şi, dacă ţi-a plăcut, iar te duci“

*Ultimul weekend în libertate? Apelul disperat al lui Copos către opinia publică

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite