Două decenii şi jumătate de la tragedia fotbalului englez, când 96 de spectatori au murit călcaţi în picioare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmă cu 25 de ani, stadionul Hillsborough găzduia un meci care avea să devină una dintre cele mai mari tragedii din istoria fotbalului european. Este vorba de 15 aprilie 1989, când semifinala Cupei Angliei dintre Liverpool şi Nottingham Forest a fost întreruptă la şase minute după fluierul de start.

Atunci, 96 de suporteri ai „cormoranilor“ au murit călcaţi în picioare şi alţi 766 au fost răniţi în timpul partidei. Cauza episodului dramatic a fost proasta organizare, fiind lăsată o singură cale de acces pentru fanii lui Liverpool. La un moment dat, evacuarea spectatorilor a fost făcută printr-un loc aflat în legătură, printr-un tunel, cu tribuna rezervată spectatorilor care stăteau în picioare şi astfel s-a produs o ambuscadă, în urma căreia oamenii au fost practic călcaţi în picioare.

Iniţial, poliţia a susţinut că vina aparţine fanilor, care au fost acuzaţi că ar fi blocat calea de acces unde s-a produs învălmăşeală. Un an şi jumătate mai târziu, o comisie parlamentară britanică prezenta concluzia dezastrului: „poliţia a scăpat lucrurile de sub control“. Ulterior, autorităţile au interzis accesul în sectoarele de stadion în care meciul se urmărea în picioare.

În memoria celor întâmplare în urmă cu 25 de ani, la ultimul meci disputat de Liverpool pe teren propriu cu Manchester City (3-2), jucătorii „cormoranilor“ au ţinut câteva zeci de secunde de reculegere şi 96 de scaune au fost păstrate libere, pe fiecare dintre acesta fiind aşezat câte un fular. Momentul nu a fost unul formal, căpitanul lui Liverpool, Steven Gerrard, fiind vizibil emoţionat: cea mai tânără victimă din acea tragedie, un copil de 10 ani, pe numele său Jon-Paul Gilhooley, era verişorul fotbalistului englez. „Motivul pentru care am fost aşa emoţionat la finalul meciului cu Manchester City este Hillsborough. Vorbesc acum în numele tuturor şi spun că victoria este dedicată victimelor şi familiilor acestora. Reacţia mea nu a venit pentru că a fost un meci foarte important în acest sezon, ci pentru că săptămâna aceasta însemană, pentru toată lumea care e asociată cu Liverpool, mai mult decât fotbal“, a declarat Gerrard.

Ştiri pe aceeaşi temă:

VIDEO Interviu emoţionant cu Steven Gerrard după victoria lui Liverpool: „Simţeam că timpul merge înapoi”

Cum au ajuns Atletico şi Liverpool să conducă primele două campionate din Europa. Programul ultimelor etape

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite