Sport

articolul anterior articolul urmator

Euro 2020, Grupa B: Danemarca pierde cu Finlanda, după un meci cu o statistică incredibilă

2
12 Jun 2021 22:50:50
Autor: Vincentiu Mihaiu

Reprezentativa Danemarcei a fost învinsă, sâmbătă, la Copenhaga, cu scorul de 1-0, de selecţionata Finlandei, într-un meci din grupa B a Campionatului European de fotbal.

Partida a fost marcată de o întrerupere de aproape două ore, cauzată de problema medicală suferită de danezul Christian Eriksen. Acesta s-a prăbuşit pe teren spre primei reprize şi a avut nevoie de manevre de resuscitare mai multe minute, după care a fost transportat la spital. UEFA a anunţat că jucătorul este în stare stabilă.
 
Jocul s-a reluat cu ultimele patru minute ale primei reprize, iar pauza a fost de doar cinci minute. În momentul în care danezii au intrat pe teren pentru încălzire, înainte de reluarea jocului, fotbaliştii finlandezi i-au aplaudat.
 
Întâlnirea a fost dominată autoritar de reprezentativa Danemarcei, care a terminat meciul cu 23 de ocazii, faţă de una singură a oaspeţilor, cea din care s-a şi marcat unicul gol al meciului, Pohjanpalo (59). În minutul 74, danezul Hojbjerg a ratat un penalti acordat pentru o intervenţie a lui Arajuuri la Poulsen (foto).
 
Danemarca: Schmeichel – Wass (Larsen ’76), Kjaer (Vestergaard ’63), Christensen, Mahle – Eriksen (Jensen ’43), Hojbjerg, Delaney (Cornelius ’76) – Poulsen, Wind (Olsen ’63), Braithwaite. Selecţioner: Kasper Hjulmand.
 
Finlanda: Hradecky – Toivio, Arajuuri, O’Shaughnessy – Raitala (Vaisanen ’90), Lod, Sparv (Schuller ’77), Kamara, Uronen – Pohjanpalo (Forss ’84), Pukki (Kauko ’77). Selecţioner: Markku Kanerva.
 
În aceeaşi grupă are loc, sâmbătă, şi partida Belgia – Rusia. Meciul a început la ora 22.00.
 
Statistica partidei Danemarca - Finalnda
Ocazii 23- 1
Şuturi pe poartă 6-1
Şuturi blocate 7-0
Cornere 9-0
 
Programul meciurilor din Grupa B
 
Sâmbătă, 12 iunie
 
Grupa B: Danemarca vs Finlanda 0-1
Grupa B: Belgia vs Rusia (22:00, Sankt Petersburg)
 
Miercuri 16 iunie
 
Grupa B: Finlanda vs Rusia (16:00, Sankt Petersburg)
 
Joi 17 iunie
 
Grupa B: Danemarca vs Belgia (19:00, Copenhaga)
 
Luni, 21 iunie
 
Grupa B: Rusia vs Danemarca (22:00, Copenhaga)
Grupa B: Finlanda vs Belgia (ora 22:00, Sankt Petersburg)

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Omul UnOm
13.06.2021, 06:06:22

Ce a ajuns si fotbalul astazi. Cand ma gandesc ca Finlanda, o echipa care era considerata la noi drept una de "schiori" ajunge sa bata una din echipele bune ale Europei chiar la ea acasa. Parca asa iti sare si mai tare in ochi involutia noastra de la o echipa buna la una de "profesionisti" cu nivel de amatori insa.

-2 (2 voturi)
Domnul Doctor
13.06.2021, 07:16:52

@ Omul UnOm Statistic vorbind, victoria Finlandei, obtinuta dupa o dominare totala a gazdelor, nu trebuie sa surprinda caci este o posibilitate matematica. In schimb, "schiorii" au fost atat de net surclasati incat comparatia cu "involutia noastra" nu-si are sensul, nordicii fiind aceasi pe care-i stim din totdeauna, atata doar ca acum au avut noroc. Nu inseamna, insa, ca Romania fotbalistica nu este de plans, ci dimpotriva.

Modifică Setările