Euro 2020, Grupa E: Suedia şi Slovacia, spectacol cu linguriţa! Meciul a fost decis de o lovitură de la 11 metri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Forsberg

Primul partidă din etapa a doua a Grupei E a oferit fanilor fotbalului cea mai anostă întâlnire jucată până acum la acest turneu final.

Ambele echipe erau neînvinse după meciurile din runda inaugurală, după ce Suedia remizase cu Spania, scor 0-0, iar Slovacia învinsese Polonia, scor 2-1.

Prima repriză a întâlnirii de la Sankt Petersburg a fost una de uitat. Singura pseudo ocazie a aparţinut Slovaciei, dar şutul lui Hamsik (43), de la marginea careului mare, nici măcar nu a nimerit spaţiul porţii. 

Comparativ cu primele 45 de minute, partea secundă a fost un regal fotbalistic. Odată cu trecerea timpului, Suedia a ameninţat tot mai mult poarta lui Dubravka. Portarul slovac a fost avut o intervenţie colosală la capul lui Augustinsson (59), a reuşit să respingă şutul lui Alexander Isak (72) şi a avut şansă la ratările lui Danielsson (60) şi Alexander Isak 67. Norocul Slovaciei s-a topit în minutul 76, când Dubravka a faultat în suprafaţa de pedeapsă, lovitura de la 11 metri fiind executată perfect de Forsberg (77 - foto).  

Până la final, văzută cu sacii în căruţă, Suedia şi-a domolit entuziasmul ofensiv şi a preferat să conserve avantajul. Slovacia a dominat copios cele cinci minute de prelungire, dar nu a reuşit să pună în real pericol poarta adversă. 

Suedia: Olsen – Lustig, Lindelof, Danielson, Augustinsson (Bengtsson ’88) – S. Larsson, Olsson (Claesson ’64), Ekdal (Svensson ’88), Forsberg (Krafth ‘90+3) – Berg (Quaisson ’64), Isak. Selecţioner: Jan Andersson.

Slovacia: Dubravka – Pekarik (Haraslin ’65), Satka, Skriniar, Hubocan (Hancko ’84) – Kucka, Hrosovky (Duris ’84) – Koscelnik, Hamsik (Benes ’77), Mak (Weiss ’77) – Duda. Selecţioner: Stefan Tarkovic.

Partida a fost arbitrată de germanul Daniel Siebert.

Clasament

1. Suedia 2 1 1 0 1-0 4 puncte

2. Slovacia 2 1 0 1 2-2 3 puncte

3. Spania 1 0 1 0 0-0 1 punct

4. Polonia 1 0 0 1 1-2 0 puncte

Programul şi rezultatele meciurilor din Grupa E 

Luni, 14 iunie

Grupa E: Polonia vs Slovacia 1-2

Grupa E: Spania vs Suedia 0-0

Vineri 18 iunie

Grupa E: Suedia vs Slovacia 1-0

Sâmbătă, 19 iunie

Grupa E: Spania vs Polonia (22:00, Sevilla)

Miercuri, 23 iunie

Grupa E: Slovacia vs Spania (19:00, Sevilla)

Grupa E: Suedia vs Polonia (19:00, Sankt Petersburg)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite