Europa, cu ochii spre Helsinki: Primul mare meci al sezonului e transmis de trei posturi româneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carlo Ancelotti, antrenor Real Madrid
Carlo Ancelotti, antrenor Real Madrid

Chiar dacă preliminariile competiţiilor UEFA la nivel de cluburi sunt în desfăşurare de mai bine de o lună, sezonul european de nivel înalt se va deschide, oficial, în această seară.

La Helsinki (Finlanda), e programată Supercupa Europei, meci care pune faţă în faţă câştigătoarea Ligii Campionilor cu echipa care a cucerit Liga Europa. În cazul de faţă, vorbim despre Real Madrid şi Eintracht Frankfurt. Cele două formaţii au încheiat triumfal stagiunea precedentă, însă acum se află în situaţii diametral opuse. 

Nemţii au început deja competiţiile interne, având o partidă în Cupa Germaniei şi una în campionat. Doar că, după o victorie lejeră în cupă, cu Magdeburg (4-0) din liga a doua, a venit dezastrul din prima etapă a Bundesligii: 1-6, acasă, cu Bayern Munchen! Aşa că trupa pregătită de austriacul Oliver Glasner va aborda confruntarea din această seară cu moralul zdruncinat.

De partea cealaltă, Real n-are niciun meci oficial în acest sezon, disputând doar trei amicale (o victorie, un egal şi o înfrângere) în turneul american pe care l-a efectuat, în iulie. Echipa lui Carlo Ancelotti va debuta în noul sezon din La Liga, duminică, în deplasare, cu Almeria.

Partida Real Madrid – Eintracht Frankfurt va începe, diseară, de la ora 22.00 şi va fi transmisă în România de Digi Sport 1, Prima Sport 1 şi Orange Sport.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite