EXCLUSIV Chiricheş ajunge în Emirate, sub comanda lui Olăroiu, pentru 15 milioane de euro? Prima reacţie oficială a arabilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gigi Becali s-a întors în această seară din Emiratele Arabe Unite şi a anunţat că cel mai bun fundaş al roş-albaştrilor, Vlad Chiricheş, va pleca de la echipă în următoarele zile.

După anunţul făcut de latifundiar, presa din România a speculat că stoper-ul care a fost dorit de Milan va ajunge la Al-Ain. 

Sâmbătă, Gigi Becali a asistat la un meci al liderului din prima ligă din Emirate, acolo unde antrenor e Cosmin Olăroiu, iar în lot se află şi finul patronului Stelei, Mirel Rădoi.

Ce au spus arabii?

Prin intermediul jurnaliştilor arabi, „Adevărul“ a luat legătura cu oficialii clubului Al-Ain, iar aceştia au negat posibilitatea ca Vlad Chiricheş să fie transferat în Emirate.

„N-am discutat niciodată pentru acest jucător. La noi, lotul e complet. Avem patru străini şi nu putem transfera altul. Am trimis lista pentru Liga Campionilor Asiei şi nu vom mai duce niciun fotbalist“, ne-a declarat un oficial al celor de la Al-Ain. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite