EXCLUSIV Cum a fost amendat şi exclus din lot Chiricheş de presa din România. Răspunsul oficial al lui Tottenham

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiricheş a fost exclus din lot, la meciul cu Hull, şi amendat cu 60.000 de euro. Asta după escapada de la Bucureşti, când a fost înregistrat băut, cu câteva căzături comice în zăpadă. Este versiunea care a circulat în presa din România. „Adevărul“ a discutat cu oficiali de la Tottenham şi a aflat motivul pentru care fundaşul român a ratat meciul cu Hull.

UPDATE 9.02.2013, 15.00

Chiricheş n-a fost inclus în lot la meciul cu Everton. Tim Sherwood a confirmat, în conferinţa de presă oficială, dinaintea partidei, că fundaşul român are probleme la spate şi că nu se ştie exact, în acest moment, cât va lipsi de pe gazon.


Pe 24 ianuarie, într-o vineri, Vlad Chiricheş s-a aflat într-o scurtă vacanţă în România. A avut acceptul lui Tottenham pentru această deplasare, în condiţiile în care gruparea londoneză a avut un weekend liber.

O „fereastră“ în condiţiile sezonului aglomerat din Anglia, prilejuită de faptul că în acele zile s-au jucat meciurile din turul 4 al Cupei Angliei, iar Tottenham nu era implicată, fiind eliminată în turul anterior, de Arsenal. 

Suprins de paparazzi

Chiricheş a preferat să petreacă seara de vineri, la propriu şi figurat, alături de prieteni şi foşti coechipieri de la Steaua. Spre dimineaţă, la ieşirea dintr-un club, fundaşul lui Tottenham a fost înregistrat de paparazzi în câteva ipostaze ilare. 

Evident şi sub influenţa unor băuturi alcoolice, căpitanul naţionalei României s-a dovedit învins în lupta cu gravitaţia şi gheaţa din Bucureşti. Filmul cu picajele lui Chiri a făcut înconjurul lumii, fiind preluat de ediţiile online ale unor publicaţii din Anglia, Spania, Olanda sau Polonia. 

Cei care-l cunosc, apropiaţi sau foşti antrenori, vorbesc însă mai mult de un pas fals al jucătorului român, un episod nefericit, decât de o obişnuinţă cu deliciile bahice. 

Sherwood: „Nu va fi amendat, nu a încălcat nicio regulă“

Înregistrarea a fost vizionată şi de Tim Sherwood, antrenorul lui Chiricheş, care s-a amuzat pe seama episodului lamentabil de „patinaj“ oferit de român. Dar care a susţinut clar că nu-i se va întâmpla nimic. 

Am văzut filmul. Am mai căzut şi eu în zăpadă. A avut un weekend liber, iar acum trebuie să joace bine miercuri (n.r. cu Manchester City, în Premier League). Nu va fi amendat, nu a încălcat nicio regulă. Pentru binele lui ar fi fost OK să nu se fi întâmplat asta. Nu prea stătea bine pe picioare, trebuie să fi bătut vântul tare acolo“, a spus, luni, Tim Sherwood. 

Integralist cu Manchester City

Miercuri, 29 ianuarie, Chiricheş e titulat şi integralist cu Manchester City. A avut o evoluţie destul de palidă, mai ales că a şi deviat nefericit mingea la două goluri, a fost întors pe dos de Aguero, în prima repriză, şi depăşit de câteva ori de Dzeko, în a doua. 

City s-a impus cu 5-1, dar întreaga defensivă a lui Spurs a prins o zi proastă. Nu doar Chiricheş. De altfel, pe site-ul oficial al echipei, fanii lui Tottenham l-au votat omul meciului, cel mai bun jucător al londonezilor în partida cu City

„Amendă“ de 60.000 de euro

Şi vine sâmbătă, 1 februarie, şi partida Hull-Tottenham (1-1) din etapa a 24-a din Anglia. Chiricheş nu apare nici pe teren, nici în lotul lui Spurs, iar site-ul londonezilor nu publică nicio informaţie oficială legată de absenţa internaţionalului român. O uşă larg deschisă pentru speculaţii, în presa din România. 

„Chiricheş a fost exclus din lot, după ce s-a făcut de râs la Bucureşti. Patronii i-au cerut lui Sherwood să-l amendeze“, au sunat unele titluri din online, preluate apoi de întreaga mass-media de la noi. Au apărut, de undeva, şi sume exacte, „o amendă de 60.000 de euro“, puţin peste jumătate din salariul lunar al jucătorului la Tottenham. 

„Are o problemă la spate, nimic altceva“

Primul indiciu suspect a fost lipsa totală a acestei informaţii şi în presa din Insulă. Deşi ar fi fost o ştire şi pentru jurnaliştii din Anglia, Chiricheş fiind titularul unei echipe importante din Londra. 

Reporterii „Adevărul“ au încercat să desluşească iţele afacerii. Internaţionalul român n-a putut fi contactat astăzi, dar un oficial de la Tottenham a răspuns imediat la interpelarea noastră. 

Simon Felstein, şeful departamentului de presă al lui Tottenham, s-a declarat mirat de informaţiile apărute în presa din România. Şi ne-a oferit o scurtă declaraţie în care a dezvăluit motivele absenţei lui Chiricheş la partida cu Hull. 

Îţi spun doar fapte. Vlad a ratat acel meci din cauza unei accidentări, n-a fost nimic altceva. A acuzat nişte probleme la spate şi antrenorul a decis să-l menajeze“, ne-a transmis Simon Felstein. 

Oficialul lui Spurs n-a vrut să dezvăluie cât de gravă e accidentarea lui Chiricheş, dacă acestea a participat la antrenamente în ultimele zile sau dacă va fi în lot la meciul cu Everton, de duminică (ora 15.30).  

Pe site-ul lui Spurs, românul nu apare printre jucătorii care s-au pregătit ieri, dar ar putea fi vorba de o „scăpare“ a fotografului clubului

Nu pot să-ţi spun nimic de astăzi pentru că nu ar fi normal. Avem o conferinţă de presă oficială vineri, iar atunci antrenorul va oferi mai multe informaţii“, a mai spus Felstein. 

S-ar putea ca românul să acuze încă dureri, iar în conferinţa de vineri Tim Sherwood să vină cu lămuriri mai clare legate se starea de sănătate a jucătorului român.

Revenirea lui Vertonghen

N-ar fi exclus ca acele probleme la spate ale lui Chiricheş să se datoreze bătăliei cu zăpada de la Bucureşti. Şi mai există un motiv pentru care Tim Sherwood a preferat să-l menajeze pe Chiricheş. 

Meciul cu Hull a fost primul după aproape două luni pentru Jan Verthonghen (26 de ani). Fundaş central de meserie, unul dintre cei mai buni din Anglia, care în ultima perioadă a fost însă accidentat.

În afara lui Chiricheş, celălalt stoper important din lotul lui Spurs este Michael Dawson. Verthonghen şi Dawson formau, de altfel, cuplul din centrul apărării lui Tottenham, în ultimii ani. 

După sosirea lui Chiricheş, Verthonghen a fost mutat în banda stângă a apărării, când toţi trei erau valizi. Un lucru care l-a frustrat pe belgian, care preferă să joace în centru. Mai ales că n-ar vrea să-şi piardă cumva locul de titular într-o naţională care promite să facă furori la CM 2014.  

Problema iniţială pentru Villas-Boas, acum pentru Sherwood, este cum să-i pună pe cei trei pe două locuri de titulari, în centrul defensivei. 

Verthonghen este prea similar, ca şi calităţi de joc, cu Vlad Chiricheş, iar Dawson e chiar căpitanul echipei. 

Specialiştii din Anglia sunt însă de părere că Chiricheş- Vertonghen este perechea de viitor din defensivă pe care a pregătit-o Tottenham. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite