Ianis Hagi e, fără îndoială, cel mai intens mediatizat tânăr fotbalist român din ultimii ani! E suficient să parcurgem presa de acum câteva luni, după Campionatul European U-21, pentru a vedea ce „oferte“ s-au vehiculat pentru fiul lui Gheorghe Hagi.
De asemenea, tot la Euro 2019, comentatorii TVR, pentru a-i face pe plac lui Gheorghe Hagi, l-au lăudat excesiv, aproape ruşinos, pe fiul acestuia la fiecare meci al naţionalei de tineret. Din păcate însă, realitatea e următoarea: atunci când nu e legitimat la Viitorul, Ianis nu prinde primul „11“ fie că e la Fiorentina, fie că e la Genk.
Acum, după 7 etape din campionatul belgian, fiul lui Gheorghe Hagi are nişte cifre care vorbesc de la sine:
*4 apariţii în campionat. O dată a fost titular, de trei ori a intrat de pe bancă.
*A adunat, per total, 142 de minute în campionat în tricoul celor de la Genk.
*Are un gol şi o pasă de gol în apariţiile sale în prima ligă belgiană.
*În ultimele patru runde a fost folosit doar 23 de minute.
La mijlocul acestei săptămâni, Ladislau Boloni a acordat un amplu interviu pentru „Adevărul“ în care a explicat, printre altele, de ce misiunea lui Ianis Hagi la Genk se anunţă a fi una extrem de dificilă.
Ce a spus Boloni?
Eu n-am stat să-i urmăresc meciurile, dar am văzut nişte secvenţe cu el. Într-adevăr, când pune piciorul pe minge, poate fi decisiv. Dar are concurenţă mare la Genk! Acolo, pe postul lui, a fost transferat cel mai bun om de la Plzen (n.r. – slovacul Patrik Hrošovský). O să aibă de furcă Hagi! Adaptarea lui va necesita timp. În puţinele apariţii pe care le-a avut, a făcut şi lucruri bune. Dar mai are o problemă. Ianis a fost adus pentru a-l înlocui pe Malinovskiy, plecat la Atalanta. Ucraineanul era liderul celor de la Genk şi un jucător extrem de respectat de public şi de colegi. De aceea, misiunea lui Hagi e cu atât mai dificilă.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
26 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Panarama asta de Hagi nu este rege....regele a fost si ramine DOBRIN.....iar Ianis este o alta panarama pe care ta'su tot incearca fara succes s-o vinda ! Daca ar fi avut talent de antrenor si-ar fi putut da seama ca fii'su nu le are cu mingea ...
las' ca-l ia inapoi taticu si-l baga in toate meciurile !
E o situatie care incepe sa se repete odata la 1-2 ani. Vinde Hagi pe Ianis pe o suma mica, pe care o umfla pentru presa, si apoi il rascumpara pentru ca altfel face banca.
Nu are valoarea lui taxu.Hagi al batrin avea un zvic cu mingea de pe loc pe care fiul sau nu-l are.Cel putin pina acum.Dar poate ca o sa fie mai bun peste doi ani. Da cu ambele picioare si asta e lucru mare.Dar tine prea mult de minge pentru floricele. Trebuie sa stringa din dinti, sa taca si sa se peragteasca fizic si psihic.Cind va ajunge la conditia fizica pe care o au jucatorii echipei belgiene va prind echipa.
Pentru a te impune azi în fotbalul mare pe lângă talent ai nevoie de încă foarte multe calități și cunoștințe- control riguros al mingii în regim de viteză, condiție fizică foarte bună, anduranță, viteză de reacție, gândire explozivă pentru a găsi soluții în fracțiune de secundă, cunoștințe tactice, stirit de anticipație, etc, etc Câți dintre jucătorii români posedă măcar o parte din aceste calități? Iar Ianis Hagi, mereu cocoloșit de taică-su n-a reușit să se impună afară la nici o echipă la care a fost legitimat! Că de jucat, după cum am văzut, n-a prea jucat! IMGB, Dobrin a fost unic. A fost un talent uriaș, cum noi nu vom mai vedea în această viață! Ceea ce vine din urmă......
Vezi toate comentariile (26)