EXCLUSIV Stanciu se întoarce la arabi cu coada între picioare: Ce a scris presa saudită despre mijlocaşul român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicolae Stanciu a părăsit Arabia Saudită, joia trecută, ameninţând că îşi va rezilia contractul cu Al-Ahli Jeddah şi va semna cu o altă formaţie din postură de fotbalist liber.

Nicolae Stanciu şi-a abandonat echipa înaintea ultimului meci din campionat, venind în România pe motiv că nu şi-ar fi primit salariile.

Imediat însă, şefii de la Al-Ahli au negat această variantă, explicând că românul şi-a primit banii, ce-i drept cu întârziere, însă din cauza unei erori apărute în momentul transferului bancar. Şi, ulterior, s-a dovedit că arabii au avut dreptate pentru că, între timp, Stanciu şi-a schimbat radical poziţia.

Aflând că riscă o suspendare drastică pe motiv că şi-a încălcat contractul, mijlocaşul a trimis o scrisoare oficială la clubul Al-Ahli, semnată de impresarul său.

„Conducerea lui Al-Ahli a primit o scrisoare oficială din partea avocatului lui Stanciu în care jucătorul îşi recunoaşte angajamentul faţă de club, spunând că vrea să joace, în continuare, pentru Al-Ahli“, a scris presa din Arabia Saudită.

Nicolae Stanciu a marcat două goluri şi a dat trei pase decisive în acest sezon, în cele zece apariţii pe care le-a avut pentru formaţia din Jeddah.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite