Experţii Eurosport au dat verdictul: Cine va câştiga, astăzi, finala feminină de la Australian Open

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Naomi Osaka - Jennifer Brady
Naomi Osaka - Jennifer Brady

Marele meci în care se vor înfrunta Naomi Osaka (3 WTA) şi Jennifer Brady (24 WTA) va începe de la ora 10.30 (Eurosport) şi va fi găzduit de celebrul „Rod Laver Arena“.

Sportul de performanţă e plin de surprize, însă, diferenţa de valoare între Naomi Osaka şi Jennifer Brady, cel puţin la prima vedere, e atât de mare, încât până şi experţii Eurosport, de obicei, un pic mai rezervaţi când vine vorbă de pronosticuri, au spus, la unison, că japoneza de 23 de ani e mare favorită.

Pe lângă faptul că are deja experienţa câştigării celor trei finale de Grand Slam pe care le-a jucat, Osaka, comparativ cu Brady, a avut un traseu mult mai dificil la Australian Open 2021, după cum „Adevărul“ a scris aici. Iar asta pentru că, în mod incredibil, Brady n-a dat nici măcar de o adversară de Top 20 mondial, în drumul ei spre finala de la Melbourne.

Ce au spus experţii Eurosport?

Henman

*Tim Henman, fost număr 4 mondial: Naomi are experienţă în aceste meciuri mari, însă nu trebuie să considere că meciul e jucat sau să fie prea entuziasmată. Va fi mulţumită de evoluţia ei din semifinale. Cred că în final, dacă analizăm confruntarea dintre cele două, Osaka e superioară în toate ariile. Cred că e jucătoarea cu jocul complet, are experienţă şi a câştigat Grand Slam-uri în trecut. Frumuseţea sportului e însă că n-avem un scenariu predefinit. Vom vedea cum va face faţă Jennifer Brady. Nefiind favorită, trebuie să abordeze meciul în maniera potrivită. N-are nimic de pierdut, ci numai de câştigat.

Corretja

*Alex Corretja, fost număr 2 mondial: Aş spune că de la Naomi Osaka ne aşteptam să ajungă în fazele finale. Pentru mine momentul cheie al parcursului său a fost victoria cu Garbine Muguruza. La momentul respectiv, am simţit că oricine câştiga acel meci avea şanse mari să câştige turneul. Naomi a mers mai departe, iar de atunci a jucat foarte bine, foarte agresiv, cu un serviciu incredibil. Loveşte puternic şi se deplasează bine. Cred că Osaka e, în mod clar, favorită. Are mai multă experienţă şi a învins-o pe Jennifer la US Open, dar acesta e un meci diferit. E o finală de Grand Slam şi experienţa face o mare diferenţă. Brady serveşte grozav, are un forehand grozav, un backhand bun, dar nu sunt sigur că va avea timp să dicteze cu forehand-ul, aşa cum îi place şi să obţină o poziţionare bună în teren contra lui Naomi. Îi place să domine. Cred că Brady e puţin surprinsă că e în finală, însă trebuie să o lăudăm, fiindcă a profitat de oportunitate foarte bine. Mă aştept la o finală de calitate, însă cred că rezultatul depinde numai de Osaka.

Henin

*Justine Henin, de şapte ori câştigătoare de Grand Slam: Meciul din semifinale a fost greu pentru Jennifer. Au fost multe suişuri şi coborâşuri. Ambele jucătoare au fost emoţionate, mai ales Brady. A început meciul foarte bine, dar apoi a devenit emotivă, nu era foarte clar ce încerca să facă pe teren. Apoi, în setul trei a devenit mai calmă. M-am temut puţin pentru ea în final, fiindcă deşi a mai jucat semifinale de Slam (n.r. - la US Open 2020), e ceva destul de nou pentru ea. E extraordinar cât de mult şi-a îmbunătăţit jocul în ultimul an. A ieşit din zona de confort, a lucrat din greu în ultimele luni şi cred că aceasta e răsplata pentru ea, o finală de Grand Slam. O merită, a muncit din greu şi am fost chiar surprinsă de cât de solidă a reuşit să fie în ultimul game (n.r. - în semifinala cu Jessica Pegula), sub presiune.

Naomi Osaka a făcut multe greşeli la începutul meciului ei cu Serena. Ambele au greşit. Diferenţa mare a fost că Naomi acum are experienţă şi ştie să rămână în meci chiar şi atunci când nu joacă bine. M-a impresionat faptul că Naomi nu forţează mai mult decât ar trebui. A fost în controlul punctelor, a fost puternică şi a servit mai bine. Pentru mine, tenisul feminin are o <<şefă>> nouă. Are abilitatea asta şi şi-a dus jocul într-o dimensiune nouă.

Cred că Osaka n-are multe slăbiciuni, deşi are momentele ei bune şi rele. Îşi poate îmbunătăţi procentajul pe primul serviciu. Uneori, poate greşi mult, dar am fost impresionată că atunci când trebuie să joace bine, când trebuie să servească bine, joacă asemenea unei campioane. Sunt foarte încrezătoare că va mai câştiga turnee de Grand Slam.

În mod clar, Osaka va fi favorită, n-aş fi onestă dacă aş spune altceva. Va trebui să aibă însă grijă. Brady a fost emoţionată în semifinale, fiindcă avea o oportunitate uriaşă, dar cred că va fi complet diferită în finală. Osaka e cu adevărat pregătită – a arătat că e foarte puternică atât fizic, cât şi mental. Cu siguranţă, Naomi e mare favorită în acest meci.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite