Explicaţiile înfrângerii suferite de Steaua în Danemarca. Roş-albaştrii riscă să nu se califice în 16-imile Europa League

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Steaua a fost învinsă de Aalborg FOTO Laurenţiu Mich/Mediafax
Steaua a fost învinsă de Aalborg FOTO Laurenţiu Mich/Mediafax

Steaua a ratat ocazia de a se impune în Danemarca, unde a pierdut în faţa celor de la Aalborg (1-0). În această situaţie, calculele roş-albaştrilor pentru calificarea în 16-imile Europa League se complică.

Aalborg - Steaua: 1-0. Danezii îi depăşesc pe roş-albaştri în clasamentul Grupei J, iar calculele românilor se complică

Costel Gâlcă (antrenor Steaua): „Am avut un meci destul de bun, cu multe ocazii. Am avut momentul din minutul 72, unde a alunecat Paul Papp şi ei au înscris. În rest, i-am închis destul de bine, am făcut densitate bună la mijlocul terenului, dar fotbalul... Câteodată nu-l înţelegem. Cred că nici starea terenului nu ne-a ajutat foarte mult, dar trebuie să avem încredere că meciul cu Dinamo Kiev o să-l câştigăm şi cu siguranţă Aalborg o să aibă viaţă grea la Rio Ave. Ar fi o dezamăgire mare ca Steaua să nu se califice în primăvara europeană, asta ne-am dorit de prima dată şi încă mai sperăm“.

Lucian Sânmărtean (mijlocaş Steaua): „Destul de greu să dirijăm această înfrângere, după o primă repriză bună, cu o mulţime de ocazii şi o a doua repriză în care au echilibrat jocul. Am început să punem presiune, să avem multe ocazii şi pe final puteam să marcăm... Păcat, mare păcat. Meciurile la nivelul ăsta nu sunt uşoare. Ei au încercat să-şi ia revanşa (n.r. în tur, Steaua s-a impus cu 6-0). Păcat de rezultat, suntem obligaţi să câştigăm ultimul meci pentru a ne califica în primăvara europeană. Sigur, a fost şi un teren prost, dar am jucat cu toţii în aceleaşi condiţii“.

Alexandru Chipciu (mijlocaş Steaua): „Am fost ghinionişti. A fost o deplasare grea, a fost frig, dar nu putem da vina pe aceste lucruri. Părerea mea e că am făcut cel mai bun meci al nostru de cînd a venit Mister, dar din păcate n-am reuşit să cîştigăm. Îi felicităm pe danezi pentru victorie, astăzi au fost doar norocoşi. Am demonstrat că sîntem mai buni ca ei. Şi astăzi am fost echipa mult mai bună, dar ăsta e fotbalul. Cred că putem cîştiga cu Dinamo Kiev, iar dacă portughezii vor folosi prima echipă, lui Aalborg îi va fi foarte greu să cîştige pe terenul lui Rio Ave“.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite