Federaţie ca-n sânul lui Avram

Fapte, la care n-am prinde nici barajul, nu păreri, la care suntem campioni mondiali din oficiu. Unul dintre ziarele care mai fac presă (anchete, investigaţii, dezvăluiri documentate şi însoţite de documente, chestii din astea demodate), „Gazeta sporturilor“, a publicat ieri două pagini intitulate „Extemporal cu proptele la final“.

N-o să-l găsiţi integral pe net, aşa că, pentru cei care au ratat articolul din cauza gâlcevii pe seama „electoratei“, îl rezum eu, în calitate de cumpărător zilnic al ediţiei tipărite. În anul de graţie 2006, actualul candidat la preşedinţia FRF, Vasile Avram, se lupta cu sistemul ticăloşit al lui Mircea Sandu, încercând să-l submineze din interior, respectiv din funcţia de membru al CCA, instituţie condusă de Gheorghe Constantin zis şi Costică Vâlcea.

Sub egida acelui for care deţinea pâinea şi cuţitul în arbitrajul autohton, s-a desfăşurat un concurs de promovare din C în B. Printre aspiranţi, culmea coincidenţei (nici vorbă de nepotism, ci doar o banală filiaţie), era Valentin Avram, mezinul dizidentului de care pomeneam mai sus. Viitor ecuson FIFA, altă potrivire întâmplătoare, pe vremea în care tatăl său ajunsese la şefia arbitrajului, seniorul continuându-şi, practic, misiunea de a se bate cu structurile pe care doreşte azi să le conducă. „Stegarul“ Valentin Avram este, tot o frapantă coincidenţă, fratele lui „fluieraşului“ Marius Avram, a cărui carieră a primit un meritat imbold doar când tatăl lor a modificat baremul de înălţime, ca să intre şi odrasla. Acesta nu este un hit lăutăresc numit „Nu există-n lumea asta tată ca al meu“, ci numai o poveste, altminteri înduioşătoare, despre eforturile unui părinte de a ajuta aşchiile să sară aproape de trunchi. Dar gata cu divagaţiile. La acel examen teoretic, micul Avram a promovat după ce a răspuns la toate cele 20 de întrebări. Problema e că la destule dintre ele, răspunsese deja, apoi, lovit de revelaţie, şi-a tăiat răspunsurile, înlocuindu-le cu unele atât de corecte încât reproduceau fidel baremurile de corectare. Conform sursei citate, adnotările i-au crescut nota de la 7.50 la 8.90. Ura şi la gară! Astfel a păşit în elita arbitrajului românesc, citeşte în sânul lui Avram, vlăstarul unui membru al temutei comisii. Şi aşa s-a compromis, dacă mai era nevoie, încă un concurs desfăşurat în mirificul spaţiu carpato-danubiano-pontic.

Nu competenţa fraţilor Avram se pune acum în discuţie, ci candidatura tatălui lor, cel care cere la alegerile pentru conducerea Federaţiei Române de Fotbal „o competiţie reală, bazată pe programe şi strategii şi nu pe cumetrii şi alianţe“. Aluzia străvezie e la Gică Popescu, deşi, e doar o observaţie, cumnatul acestuia, Gică Hagi, se descurcase binişor în fotbal şi până să devină neamuri, n-avusese nevoie de proptele! Şi mai doreşte Avram ca delegaţii structurilor afiliate FRF pe care îi vizitează în campania electorală să ia în seamă „Contractul cu fotbalul“, un document prin care se angajează să demisioneze dacă nu-şi va fi ţinut promisiunile.

Bun, până acum, dacă e să luăm în seamă doar promisiunile făcute în familie, Avram Sr. s-a ţinut de ele. În sistemul pe care-l contestă virulent în campanie, fiii săi au ieşit arbitri de frunte. Atunci, de ce insistă să-l schimbe?! În fond, nu-i exclus să aibă şi niscaiva nepoţi care să-şi descopere vocaţia de „tuşari“, aceia n-ar avea nevoie de baremuri adaptate după fizicul lor?

Apelez din nou la oamenii din presă în care cred. „Ai nevoie de un tupeu nemărginit precum Vasile Avram pentru a-ţi imagina că-i poţi păcăli pe toţi“, scria, la începutul anului, Ovidiu Ioaniţoaia. Iar Avram vrea să-i păcălească pe acei oameni de fotbal cu drept de vot care au uitat de cele 58 de zile pe care le-a petrecut în arest pentru dosarul „Mită în elicopter“ (să ajungi preşedinte FRF după ce ai fost „ascuns“? De ce nu, la o adică, Victor Piţurcă, selecţionerul cu AMR în scădere, căci se apropie vertiginos liberarea, a dat zeghea pe tricolor!). Pe cei care ignoră presupusele sale legături cu Securitatea. În fine, pe cei dispuşi să închidă ochii la modul în care au promovat fiii săi. Şi nici măcar asta nu e un capăt de ţară. Ci faptul că Vasile făcea parte din structuri când Marius şi-a primit fluierul, iar Valentin – steagul.

Când fluieri atâta vreme strâmb prin comiţii, rişti să nu mai ştii să fluieri când trebuie să o faci pe bune. Adică luna viitoare, atunci când se va ajunge la numărătoarea voturilor celor convinşi de viitorul preşedinte al FRF. E un pronostic personal, care poate ieşi sau ba, însă e probabil ca Avram să nu sară cu prăjina peste 50 de electori. Cu alţi 8 încântaţi de Burleanu, câteva voturi nule şi abia vreo 160 de voturi firave pentru Gică Popescu, lupta se anunţă strânsă.