Federer a ajuns în cel slab moment al carierei. A fost învins de Nadal şi a coborât pe o poziţie inferioară. Murray şi Djokovici, eliminaţi şi ei la Cincinnati

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roger Federer
Roger Federer

Rafael Nadal şi Roger Federer au făcut spectacol la Cincinnati, în cea de-a 31 confruntare directă pe care au avut-o în cariera lor profesionistă.

Nadal a reuşit să învingă din nou şi conduce la general cu 21-10, calificându-se în semifinalele competiţiei. Spaniolul s-a impus cu 5-7, 6-4, 6-3 şi îl va întâlni în faza următoare a competiţiei pe cehul Tomas Berdich, care a trecut de învingătorul de la Wimbledon, britanicul Andy Murray. Cum Djokovici a fost eliminat şi el, iar în cealaltă semifinală se vor întâlni Del Potro şi Isner, Nadal pare să aibă undă verde spre câştigarea trofeului. În schimb, elveţianul Roger Federer va ocupa de luni locul 7 în ierarhia ATP, cea mai slabă clasare a sa din ultimii zece ani, de când joacă la un nivel foarte înalt.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite