Federer, prima reacţie în scandalul cu Serena Williams: De partea cui e legendarul jucător elveţian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Roger Federer a văzut tot ce era de văzut în tenis şi are o părere clară despre cele întâmplate la Flushing Meadows.

Legendarul Roger Federer a comentat şi el, în premieră, cele întâmplate în finala de la US Open. 

„Fiecare arbitru are stilul lui şi aşa e în orice sport. Unii tolerează mai mult coaching-ul, iar alţii mai puţin. Sper că ceea ce s-a întâmplat la Flushing Meadows n-are legătură cu sexismul, însă e clar că au fost mai multe greşeli şi că, uneori, trebuie să există mai multă discreţie. Iar arbitrii trebuie să fie lăsaţi să-şi facă treaba, fiindcă asta ne dorim cu toţii“, a spus elveţianul, fiind clar că declaraţiile sale au fost date în susţinerea arbitrului portughez Carlos Ramos.

Tot de partea arbitrului a fost şi fosta jucătoare britanică Anne Keothavong: „În finala cu Osaka, Serena a fost sub o presiune imensă, fiindcă jocul nu-i ieşea. De aceea, la un moment dat, a şi izbucnit. Cred că există sexim în toate sporturile, însă în acest caz, arbitrul Carlos Ramos şi-a făcut doar treaba“.

Carlos Ramos, aceeaşi decizie şi cu Cilici

Încă o dovadă că arbitrul care a scos-o din sărite pe Serena Williams n-a avut nimic de împărţit cu ea e faptul că el a luat o decizie similară într-un incident petrecut la un meci de băieţi. Duminică, la confruntarea dintre Cilici şi Querrey din Cupa Davis, sportivul croat a fost avertizat, după ce şi-a distrus racheta de nervi. E exact aceeaşi decizie pe care a luat-o Carlos Ramos şi în cazul Serenei Williams în finala de la US Open. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite