Tragedie în lumea fotbalului: a murit Fernando Ricksen. Povestea olandezului, care a sfidat previziunile medicilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La puţin timp după împlinirea a 43 de ani, fotbalistul olandez Fernando Ricksen a încetat, astăzi, din viaţă. Acest lucru s-a întâmplat după ce, în ultimii şase ani, viaţa lui a fost „măcinată” de scleroza amiotrofică.

Vestea morţii lui Fernando Ricksen a fost anunţată de Rangers, acolo unde olandezul a evoluat pentru clubul din Glasgow, între anii 2000 şi 2006. În ultimii şase ani, Ricksen a făcut faţă uneia dintre cele mai grele boli, care „sfâşie” pe interior un om - scleroza amiotrofică, o maladie care afectează sistemul nervos.

După diagnosticul primit, în octombrie 2013, doctorii i-au spus că mai are doar 18 luni de trăit, lucru contrazis de ambiţia sa de supravieţuire. În primăvară, Ricksen declara: „Continui să lupt. Am speranţe, de aceea nu am luat în calcul niciodată eutanasierea. Nu sunt terminat”. 

În luna iunie, Ricksen i-a invitat pe cei care l-au susţinut, de-a lungul timpului, în cadrul unui ultim eveniment. „Salutare tuturor, pe 28 iunie va fi o noapte specială. Deoarece este din ce în ce mai complicat să rămân în viaţă, aceea va fi ultima mea noapte. Sper să fiţi alături de mine pentru o seară de neuitat”, a spus, atunci, Ricksen. Şi, aşa cum era de aşteptat, mesajul a fost întâmpinat cu reacţii de compasiune. 
Apoi, pe 27 iulie, a aniversat 43 de ani - o mare reuşită, dacă luăm în considerare faptul că, ultimii şase ani, i-au fost sub semnul sclerozei amiotrofice.

Scleroza amiotrofică este o boală considerată incurabilă, care distruge nervii responsabili pentru controlul mişcării muşchilor şi care afectează, de obicei, persoanele aflate la a doua vârstă.
Lupta cu această boală l-a determinat pe Ricksen să înfiinţeze fundaţia care-i şi poartă numele, din 2016, prin care a strâns fonduri pentru persoane aflate în situaţii similare. Iniţiativa a fost sprijinită şi de fostele sale cluburi, Glasgow Rangers şi Fortuna Sittard contribuind financiar, la fel şi o serie de fotbalişti.

De-a lungul carierei sale, Ricksen a mai evoluat pentru AZ Alkmaar şi Zenit. Alături de Rangers, olandezul a câştigat de două ori campionatul şi Cupa Scoţiei şi de trei ori Cupa Ligii Scoţiei. Palmaresul său a fost întregit de campionatul Rusiei, Cupa şi Supercupa UEFA, toate acestea alături de Zenit. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite