Final de drum pentru Ionuţ Radu la Genoa. Ce urmează pentru portarul român

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Radu va pleca de la Genoa FOTO Arhivă personală/Facebook
Ionuţ Radu va pleca de la Genoa FOTO Arhivă personală/Facebook

După un sezon şi jumătate petrecut la Genoa şi o bună perioadă de timp în care a fost titular indiscutabil, Ionuţ Radu şi-a încheiat aventura la gruparea din Serie A.

După ce şi-a pierdut locul de titular, odată cu schimbarea antrenorului, Ionuţ Radu va pleca de la Genoa. Românul este considerat unul dintre cei mai promiţători jucători de la Genoa, raportat la turul acestui sezon de Serie A, ceea ce îl avantajează, în iniţiativa de a schimba echipa.

Impresarul său, Oscar Damiani, a anunţat deja că Ionuţ Radu va fi împrumutat la o altă echipă, până în vară, urmând să revină, apoi, la Inter, echipa care îl are sub contract. „El este extrem de apreciat în Italia şi are oferte de la cluburi importante din străinătate. Vom evalua opţiunile împreună cu cei de la Inter. Aventura sa la Genoa este cu siguranţă incheiata. Nu merita acest tratament”, a comentat Oscar Damiani, potrivit Calciomercato.

La cei 22 de ani ai săi, Ionuţ Radu a evoluat un sezon şi jumătate pentru Genoa, fiind titular indiscutabil, până la schimbarea antrenorului. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite