Sport

articolul anterior articolul urmator

Flavius Stoican, înaintea partidei cu Oţelul Galaţi: „Vreau ca jucătorii mei să fie ca pitbullii la meci“

0
5 Apr 2014 13:54:30
Autor: Diana Seceleanu
Flavius Stoican, antrenorul echipei Dinamo Bucureşti FOTO Mediafax
Flavius Stoican, antrenorul echipei Dinamo Bucureşti FOTO Mediafax

Antrenorul la Dinamo Bucureşti, Flavius Stoican a prefaţat meciul pe care echipa sa îl va susţine luni, pe teren propriu, împotriva celor de la Oţelul Galaţi. Partida se va disputa pe stadionul din „Ştefan cel Mare“, începând cu ora 21.00.

Aflată la două puncte de ocupanta locului patru şi la opt de ultima poziţie care duce spre o competiţie europeană, Dinamo ar avea nevoie de o victorie în meciul cu gălăţenii. De cealaltă parte, Oţelul ocupă a 13-a treaptă, la două puncte distanţă de prima echipă care retrogradează.  

Antrenorul alb-roşilor, Flavius Stoican, a susţinut sâmbătă o conferinţă de presă, în care a vorbit despre aşteptările pe care le are de la fotbaliştii săi: „Sunt convins că jucătorii mei vor alerga, vreau să fie ca şi pitbullii în meciul de luni. Realist vorbind, ne uităm şi ce fac ceilalţi adversari, dar mai important e ceea ce facem noi. Acum suntem pe locul cinci, dacă câştigăm vom urca pe patru şi vrem să nu-l mai pierdem până la sfârşitul campionatului. Acesta este obiectivul nostru“.

Suspendat pentru următoarele două partide ale dinamoviştilor, Stoican va vedea meciurile din tribune: „Cred că nu mai contează cine stă pe bancă, contează atunci când ei intră pe teren să muncească, să alerge şi sunt convins că la final vom fi bucuroşi, pentru că îi văd determinaţi, cu un moral bun“.

Ştiri pe aceeaşi temă:

Arbitrul care a făcut praf meciul Petrolul - Dinamo a fost sancţionat drastic

Portretul lui Radu Petrescu, cel care a făcut praf meciul Petrolul – Dinamo: “Un arbitru cu relaţii”

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii