Sport

articolul anterior articolul urmator

FOTO Apucături de Europa de Est: Ce a făcut Şahtior cu statuia lui Mircea Lucescu

7
3 Aug 2020 16:11:25
Autor: Amir Kiarash
Mircea Lucescu e cel mai de succes antrenor din istoria celor de la Şahtior
Mircea Lucescu e cel mai de succes antrenor din istoria celor de la Şahtior

Estul Europei are nişte apucături specifice zonei, pe care nu le vezi în Occident! Iar ceea ce se întâmplă acum cu Mircea Lucescu, în Ucraina, dovedeşte acest lucru.

Un antrenor de legendă pentru Şahtior Doneţk, formaţie pe care a pregătit-o, între 2004 şi 2016, românul a semnat de curând cu Dinamo Kiev. Din start, mutarea a născut o situaţie controversată, fanii celor de la Dinamo, revoltaţi, lansând o serie de ameninţări macabre, la adresa românului. Până la urmă, momentul a fost depăşit, cu greu, la intervenţia fraţilor Surkis, patronii echipei. Iar asta doar după ce, la un moment dat, Lucescu a ameninţat cu demisia.
 
Instalarea românului la Dinamo Kiev a stârnit însă un episod incredibil şi la Şahtior Doneţk, despre care a scris „Gazeta Sporturilor“, citând presa ucraineană. Concret, la data de 29 iulie 2015, când Mircea Lucescu împlinea 70 de ani, Şahtior anunţa că antrenorul va avea o statuie, în faţa stadionului „Donbass Arena“. Patronul Rinat Ahmetov îi pregătise o surpriză acum, la aniversarea de 75 de ani a tehnicianului: monumentul era gata. Numai că, după ce „Il Luce“ a semnat cu Dinamo Kiev, Ahmetov n-a mai anunţat cadoul. Statuia, care îl reprezenta pe Lucescu aşezat pe bancă, a rămas acoperită cu o prelată, ascunsă de ochii suporterilor!
 
Statuia lui Mircea Lucescu, ascunsă cu o prelată. FOTO: gsp.ro
 
Oficial, Ahmetov a lăudat mutarea
 
Revenind la numirea lui Lucescu la Dinamo Kiev, unul dintre patronii echipei, Igor Surkis, a explicat pentru televiziunea 112 din Ucraina, că a discutat despre această alegere chiar cu Rinat Ahmetov, finanţatorul celor de la Şahtior.
 
„Am vorbit cu Rinat despre numirea lui Lucescu şi mi-a spus cele mai importante cuvinte: «E un profesionist. Faptul că el e acum antrenorul lui Dinamo e cea mai bună motivaţie pentru echipa mea». Mi-a mai zis că «a fost decizia ta, e clubul tău, ai acest drept. Dacă învingi, vei fi aplaudat, dacă nu, vei fi criticat»“, a povestit Igor Surkis.
1,2
milioane de euro e salariul stagional, pe care îl va primi Mircea Lucescu la Dinamo Kiev, formaţie cu care a semnat pentru doi ani.
 

Fanii lui Dinamo îl ameninţă în continuare

Lucescu a ales să onoreze înţelegerea cu Dinamo Kiev, însă suporterii promit că îi vor face viaţa un calvar. „Fanii sunt împotriva numirii unui antrenor care a turnat multă mizerie pe clubul de fotbal Dinamo Kiev şi pe Ucraina şi care, de-a lungul carierei sale, a fost fără scrupule, alunecos şi nu şi-a ţinut cuvântul. Nu înţelegem de ce el, la 75 de ani, are nevoie de acest stres. O să fie o tensiune constantă, la toate jocurile. Pentru fiecare eşec, va fi criticat. Nu va putea antrena în linişte. Iar această presiune afectează întreaga echipă“, a declarat Alexei „Dexter“, liderul unui grup ultras de suporteri ai echipei Dinamo Kiev.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

bios
3.08.2020, 16:36:20

Alogenul care a insailat articolasul nu poate intelege (nici nu este de mirare, sarmanul...). Nu poti sa ii instalezi statuie unui mercenar mizerabil, unui netrebnic care se angajeaza la dusmanul tau si linge unde a scuipat ani de zile.

-1 (5 voturi)
Dorin Popa
3.08.2020, 17:12:20

De unde-ai scos idea ca Lucescu linge unde a scuipat? Vorbeste cu medicul, ia un rudotel ...

0 (4 voturi)
bios
3.08.2020, 17:48:22

dorine, daca tu esti pe tratament si nu mai percepi realitatea, asta nu inseamna ca toata lumea este la fel ca tine...

-2 (6 voturi)
( ͡° ͜ ͡° )
3.08.2020, 18:50:44

Bre bios, are dreptate Dorin, ești dus cu sorcova. Uite, 2 persoane îți zic sa te duci la doctor, nu mai pierde timpul. In loc să plătești netul lunar, mai bine ți-ai lua și tu câteva paini în plus, se vede din comentarii, că esti lihnit de foame.

+3 (5 voturi)
emoji
3.08.2020, 17:11:42

Pentru 3 milioane de Euro se lasa multi injurati si amenintati, nu i-as face pentru asta, un proces de constiinta special lui Luceascu.

+1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (7)

Modifică Setările