FOTO Astăzi, fanii tenisului ar fi trebuit să aibă prima întâlnire cu noul „Philippe Chatrier“, la Roland Garros

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rafael Nadal, ridicând trofeul pe centralul „Philippe Chatrier“
Rafael Nadal, ridicând trofeul pe centralul „Philippe Chatrier“

Astăzi ar fi trebuit să fie inaugurată noua arenă principală a Roland Garros-ului, adică modernizatul teren „Philippe Chatrier“, dotat în premieră cu un acoperiş retractabil care să permită disputarea partidelor şi atunci când plouă la Paris.

Planul de refacere a terenului care a văzut de 12 ori triumful lui Rafael Nadal, succesul istoric al lui Roger Federer din 2009 sau victoria din 2018 a Simonei Halep, a prins contur în mai 2017. Lucrările de modernizare s-au încheiat pe 5 februarie 2020, iar sâmbătă, 23 mai, ar fi trebuit să primească în premieră jucătorii şi spectatorii, pentru tradiţionalele festivităţi de la „Kid's Day“.

Noul teren „Philippe Chatrier“ îşi dezvăluise noua cromatică, bej, elegantă, încă de la ediţia precedentă, însă prima vizită sub construcţia-mamut a acoperişului va mai avea de aşteptat. Organizatorii au postat însă câteva fotografii pe site-ul oficial, reafirmându-şi convingerea că Roland Garros 2020 va avea loc în toamnă.

15 minute durează închiderea acoperişului arenei centrale de la Roland Garros.

380 de milioane de euro a costat acoperişul retractabil al terenului „Philippe Chatrier“


Foto: ©Christophe Guibbaud / FFT

Roland Garros
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite