FOTO „Copilul tricolor“, imaginea care a emoţionat România: Povestea fascinantă din spatele unei poze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La meciul România – Norvegia, disputat luna trecută cu porţile închise, peste 25.000 de copii i-au susţinut pe tricolori, iar fotografiile cu suporterii mici ai naţionalei au făcut înconjurul lumii. O poză a atras însă atenţia în mod deosebit.

În imaginea surprinsă de fotograf se vede un puşti, pictat pe faţă cu steagul României, cu mâna la inimă, care cântă cu patos în momentul intonării imnului.

Superbă, fotografia respectivă, care poate fi văzută mai jos, a ajuns inclusiv pe coperta revistei Federaţiei Române de Fotbal şi i-a impresionat şi pe jucătorii şi stafful naţionalei. Drept urmare, site-ul frf.ro a pornit o adevărată căutare în ţară pentru a-l identifica pe puştiul din imagine, pentru ca acesta să primească un cadou din partea naţionalei. 

Rezultatul acestei căutări a furnizat o surpriză de proporţii, iar întreaga poveste a fost relatată de frf.ro.

E băiatul Aureliei Brădeanu!

Luni am lansat pe liveblog FORZA TRICOLORII şi pe facebook o provocare: trebuie să găsim acest copil, pentru că jucătorii naţionalei vor să-i facă o surpriză.

Am primit nenumărate indicii, multe mesaje în privat, iar până la urmă s-a conturat o “pistă”: puştiul ar fi un mic fotbalist, prezent pe Arena Naţională cu grupa de juniori, de la un club din judeţul Braşov.

Ce a urmat?

Am cerut colegilor din FRF lista tuturor şcolilor de fotbal din judeţul Braşov prezente pe Arena Naţională la România-Norvegia.

Am căutat pe paginile de facebook ale acestora până am redus la 3 numărul şcolilor, funcţie de faptul că puştiul din imagine avea trening JOMA, era echipamentul clubului său.

Culorile oranj-negru ale echipamentului ne-au dus spre clubul Junior Braşov. L-am sunat pe Radu Turdean (Junior Braşov) şi i-am povestit totul. “Trimiteţi poza, să văd copilul!”

Ne-a sunat râzând: “N-o să mă credeţi! Da, e de la noi. Dar să ştiţi că e fiu de campioană! E fiul Aureliei Brădeanu!”

“COPILUL TRICOLOR” este David Brădeanu (foto, jos), fiul fostei mari handbaliste Aurelia “Mika” Brădeanu, câştigătoare de Liga Campionilor şi medaliată cu argint şi bronz la Mondiale cu echipa naţională!

Mama Aurelia a fost mai emoţionată decât era handbalista Aurelia: “Vai de mine, ce bucuros o să fie David! Nu îmi vine să cred! Să le spuneţi băieţilor să fie puternici vineri, să simtă că o ţară întreagă îi ajută să învingă! Avem toată încrederea în ei. Şi vă mulţumim!”

Aurelia Brădeanu le mulţumeşte jucătorilor pentru că tricolorii i-au pregătit o surpriză lui David, puştiul care i-a impresionat: un tricou al naţionalei cu autografele tuturor jucătorilor, plus invitaţii la meci pentru David şi familia lui!

Ne vedem vineri, pe stadion, David şi Aurelia! Noi vă mulţumim! Pentru gândurile frumoase, pentru visul frumos al lui David în fotbal, pentru cum ne-a încurajat cu Norvegia şi cum ştim că o va face de pe Arena Naţională şi cu Suedia! Şi Aureliei, pentru cariera minunată sub tricolor!

Imagine indisponibilă
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite