FOTO Halep face furori în Australia: Postarea ei a fost preluată de contul de Twitter al turneului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Halep

Simona Halep se simte excelent la Melbourne. Iar după victoria obţinută în turul I de la Australian Open, cu Lizette Cabrera (23 de ani, 140 WTA), a ţinut să demonstreze acest lucru şi printr-un mesaj însoţit de o serie de fotografii sugestive.

Simona Halep (2 WTA) a bifat prima victorie la Australian Open 2021. Şi mai are nevoie de încă şase partide câştigate, pentru a-şi îndeplini visul, cucerirea trofeului, de care a fost atât de aproape, în două rânduri. Prima dată, în 2018, când a jucat finala (pierdută cu Wozniacki), dar şi anul trecut, când a fost oprită în semifinale, după un meci fabulos, cu Garbine Muguruza.

Până vom vedea cum se va descurca „Simo“ în continuarea turneului, putem fi siguri de un lucru: din punct de vedere mental şi emoţional, Halep e în formă maximă. Ceea ce reiese din interviul pe care l-a acordat după meci, despre care „Adevărul“ a scris aici, dar şi din postarea pe care a făcut-o pe Twitter, imediat după succesul din turul I. 

De altfel, această postare, în care sunt fotografii cu trăirile Simonei din timpul partidei, a şi fost preluată de contul de Twitter al turneului:

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite