Francezii îşi dau palme după o greşeală în plină pandemie: „Înseamnă că suntem proşti!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Michel Aulas, preşedintele celor de la Lyon, fierbe din cauza opririi fotbalului în Franţa
Michel Aulas, preşedintele celor de la Lyon, fierbe din cauza opririi fotbalului în Franţa

Coronavirus a creat o panică atât de mare, încât, în numele rezvolvării crizei, s-au luat fel şi fel de decizii proaste. Iar consecinţele se văd acum.

Boala COVID-19 va rămâne cu noi pentru totdeauna, după cum au anunţat şi cei de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Din păcate, unii au scăpat din vedere această realitate şi şi-au imaginat că ne putem ascunde de coronavirus, până la apariţia unui vaccin. Doar că, între timp, specialiştii au început să ne avertizeze că, din păcate, o altă realitate ne spune că vaccinul poate să nu vină niciodată. Şi nici n-ar fi o premieră în domeniul medical. 

Tocmai de aceea, tot mai multe ţări au repornit viaţa normală, bineînţeles, cu respectarea normelor de distanţare socială. Iar mesajul a fost clar: trebuie să învăţăm să convieţuim cu acest virus. Tocmai de aceea, patru dintre cele mai importante cinci campionate ale Europei, Bundesliga (Germania), Serie A (Italia), Premier League (Anglia) şi La Liga (Spania), fie că s-au reluat deja, fie că se vor relua, din luna iunie.

Doar Franţa s-a grăbit să închidă acest sezon, în mod prematur. Şi, la un moment dat, preşedintele Emmanuel Macron chiar ar fi avut o tentativă de a-şi convinge omologii din alte ţări să pună capăt fotbalului, până în septembrie! Bineînţeles, cererea lui Macron a fost refuzată, fiindcă e evident că nici virusul nu va dispărea până în septembrie şi nici vaccinul nu va apărea până atunci.

Rămaşi fără fotbal şi cu pierderi financiare colosale, conducătorii sportului-rege din Franţa se revoltă acum. Potrivit Digi Sport, preşedintele celor de la Lyon, Michel Aulas, s-a dezlănţuit deja, criticând vehement decizia opririi campionatului.

„UEFA ne-a transmis la şedinţă că trebuie să avem răbdare. Când vedem că liderii noştri au participat, dar au tras concluzii diferite, înseamnă că suntem prea proşti. Scuzaţi-mi termenul! E paradoxal că o ţară ca Spania, care a fost mult mai afectată de pandemie decât Franţa, a stat să se gândească şi a găsit răspunsuri“, a spus Aulas, pentru „L'Equipe“.

CITEŞTE ŞI:

Alexandru Rafila, despre subiectul coronavirus în România: „Văd nişte exagerări, care apar doar la noi!“

Pandemia e pe final: „Nu cred în valurile doi, trei şi cinci!“. Trei nume mari explică ce urmează

Ungurii, lecţie în combaterea pandemiei: Cum arată cifrele lor şi ce vor face din acest weekend

Descoperire crucială: Un antioxidant ne va feri de forme severe ale bolii COVID-19 şi oricine îl poate obţine

Polonia vine cu o idee curajoasă în plină pandemie: Câţi oameni pot asista la evenimente publice

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite