Sport

articolul anterior articolul urmator

FRF i-ar putea interzice lui Mirel Rădoi să se ridice de pe banca de rezerve în timpul meciurilor. O decizie se ia joi

0
18 Aug 2015 17:44:15
Autor: Adrian Epure
Mirel Rădoi şi staff-ul său
Mirel Rădoi şi staff-ul său

Comitetul Executiv al FRF va lua în discuţie, în şedinţa de joi, propunerea Comisiei Tehnice referitoare la persoanele care se pot ridica de pe banca de rezervă în timpul meciurilor.

Conform unor surse citate de Mediafax, pe ordinea de zi a Comitetului Executiv se află următoarul punct: "Dezbaterea şi aprobarea propunerii Comisiei Tehnice cu privire la persoanele care se pot ridica de pe banca tehnică în timpul jocurilor oficiale". Întrucât Mirel Rădoi deţine funcţia de director sportiv la FC Steaua, acesta poate da indicaţii de la marginea terenului în timpul partidelor, iar Comisia Tehnică intenţionează să-i limiteze aceste atribuţii, care revin antrenorului principal. Mai mult, Comisia Tehnică a FRF propune obligativitatea antrenorilor din cadrul competiţiilor Elită Juniori să deţină licenţa A, din sezonul 2017-2018.

Comisia Tehnică a Federaţiei Române de Fotbal este condusă de selecţionerul Anghel Iordănescu şi îi are în componenţă pe Marcel Puşcaş, Aurel Ţicleanu, Zorislav Kovaci, Dan Apolzan, Sandu Tăbîrcă, Miodrag Belodedici, Ciprian Paraschiv, Jean Vlădoiu şi Vlad Ungureanu. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările