Sport

articolul anterior articolul urmator

Gabriela Ruse a ajuns în semifinalele turneului de la Palermo, după ce a învins-o în două seturi pe Lucia Bronzetti

0
24 Jul 2021 01:07:13
Autor: Emanuel Neuman
Gabriela Ruse / FOTO Arhivă
Gabriela Ruse / FOTO Arhivă

Elena-Gabriela Ruse (locul 211 WTA a învins-o pe Lucia Bronzetti (locul 190 WTA), 6-4, 7-5, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Palermo.

Meciul a început cu trei break-uri, dintre care două reuşite de Ruse, care şi-a păstrat apoi avantajul până la finalul setului, adjudecat cu 6-4. În actul secund, Gabriela a început cu break, dar apoi Bronzetti a întors scorul (3-1). A urmat o altă serie de trei ghemuri, de data aceasta a româncei (3-4), dar Bronzetti a câştigat contra serviciului, iar apoi a făcut 5-4. Ruse a egalat şi apoi a făcut un nou break, încheind meciul cu 7-5.

În semifinale, sportiva din România va juca împotriva franţuzoaicei Oceane Dodin, cea care a trecut în sferturi de Jaqueline Cristian, 6-7 (6), 6-3, 6-4.

Dodin a câştigat singurul meci direct cu Ruse, în 2016, în optimi la Koksijde (Belgia), cu 6-4, 5-7, 6-3.    

Ruse s-a calificat în sferturi după ce Jil Teichmann (55 WTA) a fost nevoită să abandoneze din cauza unei accidentări.

Gabriela Ruse este într-o formă de excepţie. Cu victoria de vineri împotriva jucătoarei italiene, românca se află la un şir de 12 victorii consecutive.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările