Gigi Becali, intervenţie explozivă după gafa portarului Vlad: Decizie finală în privinţa „groparului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Becali

După o noapte în care a „fiert“, văzând ce a făcut goalkeeper-ul de 22 de ani, în meciul FC Argeş - FCSB (1-0), latifundiarul din Pipera a anunţat cum va proceda cu un fotbalist pe care îl vedea, cândva, „Messi al portarilor“.

FCSB se dezintegrează! Pentru că, fără rezultate, fără calificări europene şi, cel mai important, fără încasările din trecut, patronul Gigi Becali a început să dea jucătorii afară pe bandă.

În iarnă, a fost reziliat contractul lui Budescu, în vară va pleca atacantul Keşeru. Care, dacă e să ne luăm după declaraţiile lui Gigi Becali de astăzi dimineaţă, va fi însoţit de portarul Andrei Vlad (22 de ani). Iar asta pentru că, joi seară, goalkeeper-ul adus de la Craiova şi-a „îngropat“ echipa, după cum „Adevărul“ a arătat aici.

Prima consecinţă a gafei de la meciul cu FC Argeş? Schimbarea lui Vlad la pauză! A doua consecinţă a fost anunţată, astăzi, de Becali, într-o intervenţie la Pro X, în cadrul emisiunii „Ora Exactă în Sport“, moderată de Mihai Mironică.

Ce a anunţat Gigi Becali?

*Eu iau lucrurile în ansamblu. Ceilalţi oameni iau rezultatul şi finalul. Am jucat fără cinci titulari şi s-a jucat doar la o poartă. Nu ai cum să câştigi meciul niciodată aşa, dacă vine unul ca Vlad şi bagă mingea în poartă. Cu situaţii de cascadorii râsului nu ai cum! Dacă nu făceam gafa aia, nu se mai baricadau în poartă! Nu am ce să-i mai fac! Du-te, bă, ia-l la echipa naţională! Nu se poate, ne-a distrus. Îmi e milă de el, dar nu pot să mă distrug singur.

*Eu i-am dat telefon, aseară, lui Rotaru (n.r. - Mihai Rotaru, patronul clubului CS U Craiova, de unde a venit Andrei Vlad), dar nu mai vrea să-l ia. 

*Nu face omul cu intenţie, greşeala e omenească. Eu m-am luat după oamenii mei, că e cel mai bun portar. O fi, dar el nu mai apără. Nu că am ceva cu el, dar n-avem ce face!

CITEŞTE ŞI:

Becali „turbează“: Portarul FCSB, Andrei Vlad, a comis gafa anului! Reacţia comentatorului VIDEO

400.000 de euro a plătit Gigi Becali pentru aducerea lui Andrei Vlad de la CS U Craiova, în iulie 2017.    109 meciuri oficiale a adunat Andrei Vlad (foto), la FCSB: are 108 goluri încasate şi 43 de partide în care a ţinut poarta închisă.  
Vlad
Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite