Sport

articolul anterior articolul urmator

Gigi Becali a pierdut definitiv marca Steaua. Cum au reacţionat patronul şi oficialii stelişti la auzul acestei veşti

4
4 Dec 2014 08:42:59
Autor: Andrei Militaru
FOTO Marian Iliescu
FOTO Marian Iliescu

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat câştig de cauză Ministerului Apărării Naţionale în procesul cu echipa de fotbal Steaua, astfel că formaţia patronată de Gigi Becali a rămas fără marcă. Acestă veste l-a înfuriat pe Becali, care pune la cale un plan ingenios pentru a ieşi din încurcătură.

Clubul de fotbal Steaua, deţinut de Gigi Becali, a fost acţionat în judecată de Clubul Sportiv al Armatei "Steaua" Bucureşti în anul 2011. Clubul condus de comandantul George Boroi a cerut anularea mărcii înregistrate de clubul de fotbal şi, după trei ani de judecată, instanţa a dat câştig de cauză pentru CSA Steaua.

Drept urmare, Gigi Becali a pierdut defintiv şi irevocabil marca Steaua şi acum trebuie să găsească altă denumire echipei şi alte culori. Patronului stelist, aflat în spatele gratiilor, nu i-a picat deloc bine această decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Chiar dacă ar avea posibilitatea să negocieze cu CSA Steaua un contract pentru folosirea în continuare a mărcii actuale contra unei sume de bani, Becali are în gând un alt plan.

Potrivit prosport.ro, el intenţionează să schimbe emblema şi nuanţa culorilor şi să se folosească de palmaresul Stelei din 2004, de când a preluat clubul şi până în prezent. Astfel, nu ar mai fi nevoit să plătească niciun ban CSA Steaua pentru prelungirea dreptului de a folosi marca Steaua.

"Nu am ce comenta, pentru că nu ştiu detalii. Voi comenta în momentul în care voi şti mai multe", a declarat Duckadam, completat de ofiţerul de presă al Stelei, Cătălin Făinişi: "Clubul Steaua nu poate oferi în acest moment nicio poziţie oficială."

"E surprinzător! Îmi pare rău, ştiu cât de mult s-a implicat Gigi aici. El a ţinut vie această echipă", a spus fostul stelist George Ogăraru, la Dolce Sport.

Un caz similar s-a mai înregistrat în Liga 1 în urmă cu câţiva ani, când clubul Poli Timişoara, patronat la acea vreme de Marian Iancu, a pierdut procesul cu italianul Claudio Zambon, pierzând, totodată, numele, culorile şi palmaresul.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

STEFAN MATEI
4.12.2014, 08:55:44

impostura iese la iveala pe la toate colturile la acest neam prost de jiji,asta nu este steaua nu este decat un saivan mizerabil de valeti personali,daca galca este antrenor,sa fim seriosi,ce reghe era,acest ogararu este un cretin,ce a investit albanezul la steaua,numai sa-si ia el banul atat,infrastructura nimic

+3 (3 voturi)
mitrut
4.12.2014, 09:38:37

Pacat de fotbal ca de Gigi nu-mi pare rau. A furat destul ca sa traiasca in trandavie si stra-stra nepotii lui.

+4 (4 voturi)
Paul Moise
4.12.2014, 12:04:13

! . Ce "Stea" ?! E o adunatura care se face de ris prin Europa de peste 25 de ani. . .

-3 (3 voturi)
Aurel Paun
4.12.2014, 12:16:17

Agonie si extaz pe capul infractorului puscarias Gigi Becali. Zilele trecute era in culmea fericirii pentru ca urma sa castige un milion de euro in urma unei afaceri, azi este suparat foc dupa ce a pierdut marca STEAUA. Nea Jiji, asa e in viata, una calda alta rece, o zi liber, o zi in puscarie. Partea trista este pentru suporterii fanatici si nefanatici ai echipei Steaua, echipa de suflet a cel putin jumatate dintre suporerii de fotbal romanesc.

+3 (3 voturi)
Modifică Setările