Gigi Becali are soluţie de avarie pentru banca tehnică. Cine are toate şansele să conducă în continuare FCSB

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Demisia de săptămâna trecută a lui Bogdan Andone de la conducerea echipei FCSB a generat o spirală a haosului, iar patronul grupării pare că face tot posibilul pentru a o întreţine

Becali continuă să susţină sus şi tare că are nenumărate variante pentru banca tehnică a echipei şi că nu va renunţa niciodată la pasiunea de a îi spune ce să facă oricărui antrenor care va semna cu clubul său, doar că nimeni nu se mai înghesuie să vină să îi mai pregătească echipa

Utimul antrenor cu care a încercat să dispcute preluarea băncii tehnice a vicecampioanei, Toni Conceicao, şi-a dat repede seama cu cine are de a face şi a plecat de la negocierile cu Gigi Becali după doar câteva minute. Motivul neînţelegerii dintre cei doi a fost dorinţa fostului oier de a se implica la echipa, iar în momentul în care a auzit aberaţiile lui Gigi Becali, tehnicianul portughez i-a dat cu flit acestuia şi s-a ridicat de la masa negocierilor

Astfel, de la plecarea lui Andone, Mangia, Dică, Laurenţiu Roşu, Cătălin Anghel şi Conceicao au fost pe lista lui Becali, dar toţi au declinat oferta de a fi simpli executanţi ai bogătaşului din Pipera. Rămas fără variante, finanţatorul FCSB ia tot mai serios în calcul ca actualul antrenor interimar, Vergil Andronache, să rămână pe banca tehnică a roş-albaştrilor.

Întrebat la Digisport despre această posibilitatea, Becali a lăsat de înţeles că acesta ar putea continua dacă va avea rezultate. ”Ehh.. nu ştiu acum. O să vedem, poate e posibil să rămână şi el. Andronache e principal acum. Nu mă grăbesc. O să văd pe cine pun”, a spus Becali.

Andronache a condus deja echipa la înfrângerea cu Astra, scor 1-2, şi va bifa cea de-a doua partidă ca antrenor principal în meciul cu Mlada Bolesşav, din prima manşă a turului trei preliminar din Europa League.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite