Sport

articolul anterior articolul urmator

Gonim COVID-ul cu biletul de meci: Cum s-a anulat o restricţie fără sens printr-o decizie caraghioasă

0
29 Nov 2021 16:54:53
Autor: Amir Kiarash
Până şi Mircea Rednic, aflat în criză cu Dinamo, a fost amuzat de ce decizii se iau în România
Până şi Mircea Rednic, aflat în criză cu Dinamo, a fost amuzat de ce decizii se iau în România

Despre măsurile lipsite de logică, luate începând din martie 2020, în numele limitării răspândirii virusului SARS-CoV-2, se poate scrie o carte. Un veritabil „Best Seller“.

Pentru că au fost atât de multe decizii ridicole, fără niciun argument ştiinţific, încât adunarea lor la un loc necesită un întreg volum. De care să se folosească, eventual, generaţiile viitoare, în gestionarea altor pandemii. În România, ultimul exemplu în acest sens, a venit după ce Guvernul a anunţat noile restricţii, valabile până la data de 8 decembrie. Iată ce s-a decis, în privinţa competiţiilor sportive: „Se pot desfăşura cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în intervalul orar 5.00 - 21.00“.
 
Prima reacţie savuroasă după această măsură a venit din partea lui Mircea Rednic. Antrenorul lui Dinamo a încercat să explice ce riscă un om aflat pe un stadion din România: „De la ora 21:00, se plimbă COVID-ul pe stradă. Până atunci doarme şi de la 21:00 iese pe stradă. Mai ales, pe stadioane! Acolo se simte cel mai bine“.
 
Doar că, dincolo de glume amare, decizia autorităţilor a creat o problemă mare pentru meciurile din Liga I, cele care încep seara, după ora 20.00. Dacă s-ar fi respectat restricţia anunţată pentru competiţiile sportive, atunci CS U Craiova - FCSB, care a început, duminică, la ora 20.15, s-ar fi desfăşurat cu spectatori... doar o repriză! 
 
„Cei care au votat Hotărârea de Guvern, n-au analizat-o. Au spus ora 21.00. Nu cred că a fost în funcţie de nimic. E un nonsens“, a spus patronul Craiovei, Mihai Rotaru.
 
Din fericire, această situaţie ridicolă, cu evacuarea spectatorilor la pauză, a fost evitată, după un anunţ făcut de Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU): „S-a discutat de meciurile de fotbal, că ele încep la ora 20.00 şi se termină mai târziu de ora 21.00. Pentru spectatorii care se întorc acasă, s-a hotărât că persoanele respective pot arăta biletul de la meci şi să spună că sunt pe drum spre casă. Ministerul de Interne va trimite o instrucţiune la organele de control, ca să ştie de acest lucru. Că un om care se întoarce de la meci poate depăşi ora limită“, a spus Arafat.
 
Doar că apare o problemă cu această declaraţie. La meciuri au acces doar cei vaccinaţi sau cei trecuţi prin boală. Pentru care nu există carantină de noapte, aplicabilă doar nevaccinaţilor. Aşadar, ora limită, la care a făcut referire Raed Arafat, de fapt, nu există. 
9.000 
de oameni au asistat, integral, la meciul CS U Craiova - FCSB, scor 2-3, în care golul victoriei oaspeţilor s-a marcat în minutul 90+1.
 

Liga I, etapa a 17-a

Vineri

Dinamo - „U“ Craiova 0-0

Sâmbătă

Sepsi - Chindia 0-0

UTA - FC Argeş 0-1

Rapid - Mioveni 1-1

Duminică

Botoşani - Voluntari 1-1

CS U Craiova - FCSB 2-3

Luni

Gaz Metan - Farul 17.30

CFR Cluj - Clinceni 20.30

Clasament

1. CFR Cluj 16 14 0 2 25-8 42

2. FCSB 17 11 4 2 32-15 37

3. Voluntari 17 9 2 6 20-18 29

4. CS U Craiova 17 9 1 7 32-19 28

5. Rapid 17 7 7 3 22-15 28

6. Botoşani 17 7 7 3 16-15 28

7. FC Argeş 17 8 3 6 17-12 27

8. Farul 16 7 4 5 18-9 25

9. UTA 17 6 7 4 15-11 25

10. Chindia 17 4 7 6 12-12 19

11. Sepsi 17 3 9 5 17-17 18

12. Mioveni 17 4 5 8 11-23 17

13. „U“ Craiova 17 3 6 8 11-17 15

14. Gaz Metan 16 4 3 9 12-19 15

15. Dinamo 17 2 3 12 13-38 9

16. Clinceni 16 0 4 12 12-37 4

*Primele şase clasate, la finalul sezonului regulat, merg în play-off, iar locurile 7-16 ajung în play-out.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările