Grozav l-a bătut pe Mutu în ultimul amical al "lupilor" din Antalya

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ploieştenii au pierdut ultimul amical al perioadei de pregătire, cedând la limită, scor 1-2, în faţa lui Terek Grozny, formaţia ex-petroliştilor Gicu Grozav şi Jeremy Bokila,

La căpătul celui de-al doilea cantonament de la Belek, Contra a încercat să alinieze la startul amicalului cu Terek o formulă cât mai apropiată celei pe care intenţionează să o folosească în campionat, forţat şi de unele indisponibilităţi.Tehnicianul galben-albaştrilor şi-a dorit determinare şi agresivitate din partea elevilor săi, iar aceştia au început jocul potrivit planului. Cu Grozav şi Bokila titulari, cecenii au avut prima ocazie după un prim sfert de oră echilibrat, în care fiecare dintre cele două echipe a vrut să aibă posesia cât mai mult. În minutul 16, fostul golgheter al Petrolului a şutat în bară, după ce s-a desprins din marcajul lui Manasse, acesta fiind unul dintre puţinele dueluri directe câştigate de Bokila în faţa apărătorului petrolist. Flancul stâng al trupei lui Contra a funcţionat bine în prima repriză, revenirea după accidentare a lui Teixeira, care şi-a depăşit adversarii prin combinaţii reuşite cu Mutu, Zicu sau Guilhereme, reprezentând unul dintre câştiguri. În rest, ploaia deasă pornită în minutul 25, şutul lui Mutu pe lângă şi lovitura liberă peste poartă a lui Grozav au fost singurele evenimente notabile până la pauză.

image

În partea secundă, Contra a efectuat două schimbări, apelând la De Lucas şi Fernandez şi, la prima fază de atac, acelaşi a avut şansa de a deschide scorul, dar balonul trimis puternic şi pe jos a ocolit cadrul porţii adverse. Introducerea lui Albin a dat un nou impuls ofensivei, însă cei care au marcat au fost cei de la Terek. În minutul 69, Maurisio a profitat de o respingere nefericită a defensivei petroliste şi a şutat imparabil. Găzarii n-au acuzat şocul şi au continuat să atace, fapt concretizat, în cele din urmă, de reuşita lui Albin. Mijlocaşul uruguayan a reluat cu capul, din plonjon, centrarea bună a lui Zicu, restabilind egalitatea. Într-un final de meci la fel de echilibrat ca şi debutul, în minutul 87, Petrolul a încasat golul doi în urma unei faze fixe. Mingea din corner a ajuns la Maurisio, acesta a trimis o centrare şutată în faţa porţii, iar Komorowski, nemarcat, a reluat din cădere, îndeplinind o simplă formalitate.
În urma acestui rezultat, bilanţul lupilor în cele două cantonamente din Antalya numără trei înfrângeri, două victorii şi tot atâtea egaluri, însă dincolo de rezultatele din meciurile amicale cel mai important aspect l-a reprezentat pregătirea efectuată în ultima lună. Una intensă, care îi conferă lui Cosmin Contra siguranţa că elevii săi sunt gata de reluarea campionatului. 

Petrolul – Terek 1-2
Marcatori: Albin (77) / Maurisio (69), Komorowski (87)
Petrolul: Pecanha – Alcenat (80 Achim), Geraldo, Manasse (82 Gerson), Guilherme (86 Beţa) – Mustivar (46 De Lucas), Hoban (63 Albin) – Priso (46 Fernandez), Zicu (82 Camara), Teixeira (54 Romario) – Mutu (cpt)
Terek: Godzyur – Semenov, Ferreira, Komorowski, Kydriashov – Warken, Ivanov – Lebedenko, Kany, Grozav – Bokila

”Am făcut un meci bun, însă am primit golul doi dintr-o fază fixă şi e normal ca Mister să ne certe şi să fie supărat. Odată cu acest amical am încheiat perioada de pregătire şi am intrat în linie dreaptă înaintea primului meci oficial. Suntem sută la sută pregătiţi de reluarea campionatului şi ne dorim să debutăm cu un succes la Braşov.”

Ovidiu Hoban, mijlocaş Petrolul


Primul meci, primul gol pentru Albin

La primul joc din cele două cantonamente din Antalya, Juan Albin a avut o evoluţie bună, reuşind să şi marcheze la aproape un sfert de ora de la intrarea sa în repriza secundă. Mijlocaşul s-a pregătit separat o bună perioadă de timp, din cauza unor dureri în zona inghinală, dar s-a recuperat recent şi a evoluat în ultimul amical de la Belek. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat, din păcate, în cazul lui Laurenţiu Marinescu, căpitanul având nevoie de ceva mai mult timp pentru a fi din nou apt de joc.

Sursa: fcpetrolul.rohttp://www.fcpetrolul.ro/ro/Taxati-de-Terek-din-faza-fixa/

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite