Hagi i-a oferit gratis apartamentul prezidenţial actorului Nicolas Cage

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghe Hagi s-a oferit să-l găzduiască gratis pe marele actor america Nicolas Cage, iar acesta a acceptat oferta sa.

Conform Adevărul de Constanţa, Nicolas Cage a sosit ieri la malul mării şi s-a cazat la Iaki.El este însoţit de a treia nevastă, Alice Kim şi cu băiatul său în vârstă de 9 ani, pe nume Kal-El.

Vedeta americană s-a cazat în apartamentul Prezidenţial al Hotelului Iaki din Mamaia. Nu este o cameră ci un adevărat apartament duplex format din două living-uri, două dormitoare, două băi şi un balcon cu vedere la mare şi la Lacul Siutghiol.

Sursele Adevărul spun că reprezenţii vedetei au cerut în urmă cu doar câteva zile o ofertă de la mai multe hoteluri din Mamaia şi Constanţa.

Conducerea hotelului Iaki a venit cu propunerea cea mai generoasă. Duplexul în care stă Nicolas Cage costă, în mod normal 700 euro pe noapte în timpul sezonului şi poate fi închiriat cu 500 euro în extrasezon. Vedeta locuieşte aici gratis. A fost un cadou din partea conducerii hotelului Iaki.

Locaţia este una dintre puţinele din Mamaia care are condiţii de lux şi este deschisă pe tot timpul anului.
Nicolas Cage nu a cerut niciun tratament special. Chiar şi aşa, vedeta a avut o surpriză din partea hotelului. El a primit în apartament un pachet de vinuri vechi româneşti şi bucate tradiţionale.



Actorul a luat cina în afara hotelului, la un restaurant de la intrarea în staţiunea Mamaia. Sursele citate spun că vedeta ar fi avut acolo o întâlnire de afaceri. El a petrecut acolo aproape o oră, sub privirile curioase ale celorlalţi clienţi.

image

Ana Raducanu, ospătarul care l-a servit pe Nicolas Cage spune că acesta a cerut o recomandare din meniu şi apoi a ales fructele de mare. La final, actorul a lăsat un bacşiş mai mare decât clienţii obişnuiţi şi s-a lăsat fotografiat cu admiratorii care se aflau în restaurant.

Dana Cuciorvă, bucătarul de la restaurantul din Mamaia mărturiseşte că nu se aştepta să gătească pentru o vedetă atât de cunoscută.

"Mi s-a spus că doreşte fructe de mare, cât mai puţin grase, la grătar, fără condimente. M-am emoţionat când am auzit că a venit Nicolas Cage, dar el este un om normal. Poate unde l-am văzut mai aranjat la televizor, mi s-a părut un pic altfel. Era mai natural.

Dar a fost mulţumit de ce a mâncat şi a servit tot. Am gătit pentru el şi familie fructe de mare la grătar, păstrăv cu sos de migdale şi tigaie de legume", a precizat Dana Cuciorvă.
   

Nicolas Cage nu va rămâne la Mamaia decât până duminică după-amiază.Actorul american filmează în această perioadă pentru pelicula "The Dying of the Light" - o producţie în care joacă rolul unui agent CIA care se află în ultima sa misiune. Personajul lui Cage observă că în timpul misiunii îşi perde vederea. Filmul va ajunge pe marile ecrane în 2015. Printre locaţiile alese de regizorul Paul Schrader se numără şi Universitatea Bucureşti.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite