Hagi, inconştient sau vizionar: Cu ce fotbalist legendar l-a comparat pe fiul său, Ianis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghe Hagi continuă să vorbească la superlativ despre fiul său, deşi mulţi sunt de părere că acest lucru nu face tocmai bine puştiului de 19 ani.

Ianis Hagi a marcat un gol splendid la ultimul meci al naţionalei de tineret, reuşită care a coincis cu calificarea României la Euro 2019, competiţie rezervată formaţiilor U-21.

Din acest motiv, Ianis a intrat în atenţia presei internaţionale care a scris câteva rânduri despre băiatul lui Hagi. Chiar şi aşa însă, e clar că Ianis, care a eşuat la Fiorentina, n-a realizat, deocamdată, mai nimic în fotbalul mare. E şi normal, având în vedere că puştiul are doar 19 ani. Pe de altă parte, tot la 19 ani, Kylian Mbappe are deja un Mondial cu naţionala Franţei, trofeu la cuceirea căruia a contribuit din plin.

Problema nu e însă la Ianis Hagi, ci la modul în care presiunea de pe umerii săi creşte din cauza unor declaraţii date de tatăl său. Ultima dintre ele a venit acum şi face o comparaţie nejustificată între Ianis şi un fotbalist legendar.

„Nu-l pot compara pe Ianis cu Messi, pentru că Messi am fost eu. Aşa, el e Cruyff. Are acelaşi stil de joc, aceleaşi mişcări“, a afirmat Gheorghe Hagi. 

E clar însă că vorbim de o declaraţie exagerată, în condiţiile în care nici măcar olandezii nu-şi compară cei mai talentaţi jucători cu marele Cruyff.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite