Hagi s-a înşelat: Lumea a 4-a scrie pe noi! Cum am ajuns o ruşine fotbalistică, în Europa VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hagi

Ne-am minţit, ani la rând, că suntem cei mai tari şi cei mai frumoşi. În realitate însă, în timp ce alţii au progresat, noi ne-am prăbuşit zgomotos. Iar rezultatele din ultima săptămână, ne-au arătat, încă o dată, unde suntem: lângă Gibraltar, Moldova şi Estonia.

Fotbalul românesc s-a specializat în a ascunde mizeria sub preş! Doar că acum, din păcate, am decăzut atât de mult, încât chiar n-avem cu ce acoperi neputinţa noastră. 

Dacă în ultimii ani, a mai apărut câte o performanţă pe care am „umflat-o“ şi cu care ne-am mai păcălit un pic, cum a fost semifinala atinsă de echipa de tineret, la Euro 2019 sau parcursul fără eşec al naţionalei, în ediţia din 2018-2019 din Liga Naţiunilor, acum chiar că n-avem cu ce să ne păcălim!

În decurs de o săptămână, ne-am dat seama exact unde am ajuns: în lumea a 4-a a fotbalului!

Coreea

România, pulverizată de Coreea de Sud, la Jocurile Olimpice

Dezastru la JO 2020, catastrofă în Conference League

Mai întâi, a fost eliminarea naţionalei olimpice din faza grupelor turneului de fotbal. Condusă de Rădoi, România a „reuşit“ să se claseze pe 3, după Coreea de Sud şi Noua Zeelandă, depăşind doar Honduras. Iar cele două echipe din grupa noastră, care au prins sferturile, şi-au arătat limitele, în prima fază eliminatorie: Noua Zeelandă a pierdut cu Japonia (după 2-4, la loviturile de departajare), iar Coreea de Sud, care nouă ne-a dat patru, a fost spulberată de Mexic, scor 3-6!

Apoi, am asistat la „Joia neagră“ a fotbalului românesc. Cea în care echipele noastre din Conference League au părăsit, în corpore, turul II preliminar. Adică, faza în care debutaseră în competiţie! Şi cu cine: cu Şahtior Karagandy (Kazahstan), Laci (Albania) şi Spartak Trnava (Slovacia). Aşadar, cu FCSB, CS U Craiova şi Sepsi aruncate în afara Europei, România a ajuns în clubul „select“ al ţărilor care au rămas fără echipe, în Conference League. Aici, suntem lângă Muntenegru, Moldova, Estonia, Gibraltar, San Marino, Armenia, Belarus, Lituania, Macedonia, Andorra şi Liechtenstein! Asta în timp ce ţări precum Kazahstan, Albania, Feroe, Malta, Kosovo şi Azerbaidjan au, în continuare, cluburi angrenate în Conference League!

Radoi

Mirel Rădoi (stânga), fără perspective la naţionala mare

Tineretul a eşuat, naţionala mare, ca şi eliminată deja

Aceste contraperformanţe sunt însă doar cele mai recente pentru fotbalul românesc. Pentru că, în luna martie, mult lăudata naţionala de tineret a fost eliminată de la Campionatul European, după faza grupelor, terminând după Olanda U21 şi Germania U21 şi depăşind doar reprezentativa similară a Ungariei, în grupa A.

Naţionala mare? Altă dezamăgire cruntă! Mai întâi, a ratat Euro 2020, după primul baraj, cel cu Islanda. După ce ne-au bătut pe noi, în următoarele 11 partide disputate de atunci, islandezii au următorul bilanţ: 2 victorii, 1 egal, 8 înfrângeri. Victoriile au fost cu Feroe (1-0) şi cu Liechtenstein (4-1).

Mai departe, în preliminariile CM 2022, tricolorii s-au făcut de râs. În cele trei partide din luna martie, am bătut doar Macedonia de Nord (3-2), cu chiu, cu vai. Şi ocupăm locul 4 din 6, în grupa J. Unde am depăşit doar Islanda şi Liechtenstein. Iar asta în condiţiile în care doar câştigătoarea seriei are asigurată calificarea la Mondialul din 2022. 

Am câştigat ultima grupă de calificare, în 2007!

În aceste zile, se cere insistent „capul“ lui Rădoi, pentru rezultatele de la prima reprezentativă şi pentru eliminarea prematură, la Jocurile Olimpice. Din păcate, omitem un singur lucru: în ultimii ani, am schimbat selecţionerii pe bandă, însă rezultatele au rămas la fel de proaste! Iată nişte date statistice care ar trebui să ne dea de gândit.

În primul rând, începând din 2008, avem 29 de victorii, în meciurile oficiale. Dintre care, aproape jumătate, au fost cu nişte naţionale liliputane:

*6 victorii cu Feroe

*2 victorii cu Malta

*2 victorii cu Luxemburg

*2 victorii cu Armenia

*1 victorie cu Kazahstan

Şi, atenţie, bilanţul „glorios“ al tricolorilor e completat nu cu meciuri câştigate cu forţe fotbalistice ale lumii, ci cu victorii, uneori chinuite, cu Lituania, Armenia sau Estonia. 

piturca

Victor Piţurcă, ultimul selecţioner care a câştigat o grupă de calificare

Apoi, naţionala României n-a mai câştigat o grupă de calificare din 2007! Atunci, cu Piţurcă pe bancă, tricolorii au terminat pe locul 1, în preliminariile Euro 2008, într-o serie din care au mai făcut parte Olanda, Bulgaria, Belarus, Albania, Slovacia şi Luxemburg. Ulterior, am ratat locul 1 în toate preliminariile în care am participat, inclusiv în cele pentru Euro 2016, competiţie la care am ajuns de pe locul 2, după Irlanda de Nord!

Hagi, în 2019: „Ne-au scos din pix“

România n-a mai avut o echipă în grupele Ligii Campionilor din 2013! Atunci, Steaua a ajuns la „masa bogaţilor“, dar a terminat pe ultimul loc în grupa E, după Chelsea, Schalke 04 şi Basel. Iar după rezultatele dezolante din ultimii ani, UEFA ne-a scos din Liga Europa şi ne-a trimis în Conference League, o competiţie pe care a înfiinţat-o, în mod special, pentru ţările din lumea a 2-a şi a 3-a. Doar că nici aici n-am făcut faţă. Iar asta în condiţiile în care, în 2019, Gheorghe Hagi tuna şi fulgera, într-o conferinţă memorabilă, acuzând UEFA că ne-a scos „din pix“ din Liga Campionilor.

„Trebuie să facem o hârtie către UEFA în care să vorbim că e discriminare. Trebuie pus pe hârtie şi întrebat de ce suntem discriminaţi de acolo. Pentru că România are tradiţie, a câştigat Champions League-ul, Supercupa Europei. E cea mai mare discriminare din Comunitatea Europeană. Campioana României e eliminată din pix!“, urla Hagi, în 2019.

Acum, după „capodoperele“ din Conference League, probabil, s-a lămurit şi fostul mare internaţional că UEFA, de fapt, ne-a făcut un favor, scoţându-ne din Liga Campionilor! Pentru că, dacă ne-am făcut de râs cu Laci şi cu Şahtior Karagandy, ne putem imagina doar ce am fi făcut dacă am fi dat de Manchester City, Bayern sau Barcelona, în Liga Campionilor.

VEZI CELEBRUL DISCURS AL LUI HAGI, ÎN 2019, ÎN CARE ATACA UEFA

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite