Sport

articolul anterior articolul urmator

FOTO Halep şi Cahill, replici care anunţă o schimbare de plan. Colaborarea celor doi ar putea să nu se mai reia anul viitor

0
10 Oct 2019 11:19:25
Autor: Vincentiu Mihaiu

Cea mai bună jucătoare de tenis a României a postat pe contul personal de Instagram un mesaj care l-a vizat pe antrenorul australian Darren Cahill.

Cei doi ar putea să lucreze împreună mai repede de începutul anului viitor, aşa cum anunţaseră atunci când au făcut publică reluarea colaborării.

”Darren, nu putem munci fără tine!”, a scris Simona pe reţeaua de socializare, în care a postat un selfie în care mai apar Theo Cercel, Daniel Dobre şi Marian Gheba. Replica anrenorului australian nu a întârzia să apară:  ”Shenzhen?”, a scris Darren, acesta dând de înţeles că cei doi ar putea lucra împreună încă de luna aceasta, la Turneul Campioanelor.

Turneul Campioanelor va avea loc în perioada 27 octombrie-3 noiembrie, la Shenzen. Simona Halep va fi cel de al 6-ea sezon consecutiv în care s-a calificat pentru această întrecere,

Darren Cahill a încetat colaborarea cu Simona Halep anul trecut, în luna noiembrie, din dorinta de petrece mai mult timp cu familia.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii