Până acum, curiozitatea jurnaliştilor a născut tot felul de reacţii. De pildă, Rafael Nadal (35 de ani, 5 ATP) a oferit un răspuns diplomatic, pentru a nu da tare în Djokovici, dar şi pentru a nu stârni reacţii dure din partea publicului la următoarele sale meciuri, la Melbourne.
Naomi Osaka (14 WTA), în schimb, a fost scârbită atât de scandal, cât şi de faptul că s-a cerut părerea sa, după cum „Adevărul“ a arătat aici.
Astăzi, după debutul ei victorios în turneu, i-a venit rândul Simonei Halep (30 de ani, 15 WTA) să primească întrebarea despre Djokovici. Eurosport, postul care transmite Australian Open, a arătat aici răspunsul campioanei din România.
Ce a spus Simona Halep?
*Eu am fost tot timpul pro vaccin, pentru că m-am şi vaccinat atunci când a trebuit, chiar de la început. Mereu am ascultat opinia specialiştilor, a doctorilor şi sunt în totalitate de acord cu ei. Cred că e vorba despre ceva global şi nu pot eu, care nu mă pricep la aşa ceva, să-mi dau cu părerea. Dar a fost o situaţie dificilă pentru toată lumea.
CITEŞTE ŞI:
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
11 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Simoma Halep, acelasi discurs de bun simt ca si al lui Nadal: "Nu ma pricep la medicina, deci in spete medicale urmez sfaturile medicilor !"
Și Burnei tot specialist este. Și Lucan. Și Mengele era specialist. Ați trait o viață, degeaba. Niște politruci au ajuns sa va duca de nas, din doua vorbe. Acum inteleg de ce se spune ca adultii sunt doar niste copii mari. A fost destul ca niste golani sa va arate Baubaul, adica virusul, și acuma faceti tot ce vor golanii.
Eu propun ca de acum înainte destinele omenirii să fie stabilite și coordonate de către Mihai. Are cineva vreo obiecție?
@ gyll Atata timp cat si le posteaza dintr-o camera bine supravegheata dintr-un asezamant de tratament adecvat putem discuta propunerea.
N-a dus bățul pentru Romania la Olimpiadă, dar duce bațul pentru vaccinisti. Fair enough.
Vezi toate comentariile (11)