Sport

articolul anterior articolul urmator

Halep a comis o mare greşeală: Ilie Dumitrescu, descumpănit după ce a văzut imaginile cu Simona

4
13 May 2021 11:02:23
Autor: Amir Kiarash

Simona Halep (3 WTA) a suferit o ruptură musculară, miercuri seară, la gamba piciorului stâng, iar de acum are şanse minime de a evolua la French Open (30 mai - 13 iunie).

Simona Halep şi-a întregit, din păcate, sezonul de coşmar, la Italian Open, unde era deţinătoarea trofeului, dar a părăsit competiţia după primul meci, cel din turul II.
 
De acum, sunt în pericol atât locul Simonei din clasamentul mondial, după cum „Adevărul“ a scris aici, cât şi participarea la French Open, care va începe peste 17 zile. 
 
Într-o postare pe Twitter, pe care „Adevărul“ a redat-o aici, „Simo“ a confirmat că a suferit o ruptură musculară. De acum, urmează să fie stabilită gravitatea accidentării prin controale suplimentare. 
 
Până vom afla cât va sta Halep pe tuşă, putem fi siguri că, şi dacă s-ar duce la Paris, ea nu va fi în cea mai bună formă fizică. Iar asta pentru că timpul pe care îl are la dispoziţie e prea scurt pentru a-şi reveni după o ruptură musculară. Ilie Dumitrescu, expertul Digi Sport pe fotbal, a văzut, miercuri seară, imaginile cu momentul în care „Simo“ s-a „rupt“, la Roma. Şi a spus că Halep a comis o greşeală: nu s-a oprit din a juca la primul semn că ceva nu e în regulă! 
 
Ce a spus Ilie Dumitrescu?
 
*Am remarcat că la primul serviciu al lui Kerber, Simona a simţit ceva prima dată. Apoi, a continuat. Prima senzaţie este de contractură, după care a mai jucat şi a şi sărit. Trebuia să se oprească la primul semn. Nu ştim dacă a fost înţepătură sau contractură.
 
*Nu poţi să stai 6 luni pentru o ruptură. E clar că va conta foarte mult tratamentul şi mai ales recuperarea de după leziune. Sunt superprofesionuşti în zona asta. 
 
*Înainte de Roland Garros se va putea antrena normal. M-a îngrijorat că nu a mai putut să calce. Pare ceva mai adânc, nu e superficial, la fascia asta care îmbracă muşchiul. E ceva mai adânc. Asta am învăţat eu când am ratat Campionatul European, în 1996, după o ruptură.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Utilizator Adevărul
13.05.2021, 11:49:27

Comentariu considerat abuziv.

Prospero
13.05.2021, 11:55:54

Nota Am vrut sa scriu corect D.Ilie, dar cu stergerile astea nu mai poti fi sigur pe nimic...

-5 (5 voturi)
Utilizator Adevărul
13.05.2021, 12:23:40

Comentariu considerat abuziv.

Viorica Alexandru
13.05.2021, 12:42:51

Multumesc Adevarul pentru stoparea postarilor murdare despre Simona. In sfarsit, o pulicatie care respecta cititorii .

-4 (4 voturi)
Modifică Setările