Halep, devastată: Gestul Simonei de după meciul pierdut cu Franţa spune totul despre starea ei emoţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep FOTO EPA-EFE

Simona Halep a dus echipa României, aproape de una singură, până în semifinalele Fed Cup-ului, iar aici a fost „trădată“ de neputinţa colegelor ei.

Simona Halep aproape că şi-a dat şi viaţa pe teren, la Rouen, acolo unde, în două zile, a jucat trei meciuri, două de simplu şi unul de dublu!

Faptul că fostul lider mondial a insistat să evolueze şi la dublu a dovedit cât de mult şi-a dorit Halep calificarea în finala Fed Cup-ului. De altfel, încă de la începutul sezonului, românca a spus că obiectivul ei principal pentru 2019 e câştigarea acestei competiţii.

Deşi a depus un efort uriaş, Halep a părăsit terenul învinsă la Rouen, plătind pentru faptul că Mihaela Buzărnescu şi Irina Begu n-au fost în stare să câştige un meci de simplu. De altfel, în cazul lui Buzărnescu vorbim despre trei înfrângeri în trei partide disputate cu Cehia şi cu Franţa în care n-a câştigat nici măcar un set!

Devastată de durere şi epuizată fizic, Halep nici n-a mai avut puterea de a fi prezentă la conferinţa de după înfrângerea cu Franţa, acolo unde au vorbit doar colegele ei, însoţite de căpitanul-nejucător, Florin Segărceanu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite