Halep, explicaţii pentru o prestaţie lipsită de strălucire: De ce s-a chinuit la Praga

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep a luat setul decisiv în tie-break
Simona Halep a luat setul decisiv în tie-break

Simona a disputat primul meci oficial după 6 luni, însă, în ciuda calificării în turul II, a arătat că mai are mult de muncit pentru a-şi regla jocul.

Simona Halep a devenit a treia româncă învingătoare, marţi, la Praga, după Irina Begu şi Gabriela Ruse. Doar că, deşi era de aşteptat să învingă la pas, fostul lider mondial a stat două ore şi jumătate pe teren, pentru un succes teribil cu Polona Hercog (45 WTA), scor 6-1, 1-6, 7-6.

După terminarea partidei care a trimis-o în turul II, unde o va întâlni pe Barbora Krejcikova (118 WTA), „Simo“ a acordat un interviu pentru Digi Sport, postul care transmite turneul de la Praga în România.

Ce a spus Simona Halep?

*Întotdeauna e dificil să joc contra ei, e un adversar greu de învins. Mă deranjează jocul ei, nu e uşor să joc în faţa unui astfel de stil. În primul set am evoluat bine, am avut ritm, şi am fost foarte sigură pe ceea ce am avut de făcut.

*Apoi, Polona a revenit, a folosit câteva scurte, a rupt ritmul, dar am luptat până la capăt şi am crezut că pot câştiga meciul.

*Ştiu că Barbora (n.r. - Krejcikova) e o jucătoare foarte bună, loveşte plat şi puternic, trebuie să fiu pregătită, să-mi ajustez pe alocuri jocul, pentru că azi n-am terminat foarte bine meciul. Dar, mă bucur că sunt în turul doi şi abia aştept să joc iar.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite