Halep, explicaţiile retragerii de la Wimbledon: Ce a scris despre o decizie cruntă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Momentul în care Halep s-a accidentat, la Roma, la data de 12 mai
Momentul în care Halep s-a accidentat, la Roma, la data de 12 mai

Simona Halep a avut un Wimbledon 2019 de vis, când a luat trofeul, după un meci perfect, în finală, cu Serena Williams. Din păcate, următoarea ediţie, cea din 2020, s-a anunlat din cauza pandemiei, iar de la cea din acest an a fost nevoită să se retragă.

Simona Halep a luat decizia de a renunţa la participarea la Wimbledon 2021 (28 iunie - 11 iulie), după cum „Adevărul“ a scris aici.

Printr-o postare pe contul ei de Instagram, Halep, deţinătoarea trofeului la fete, şi-a explicat decizia grea. Care o va lăsa fără 2.000 de puncte, în clasamentul WTA.

„Cu mare tristeţe îmi anunţ retragerea de la turneu pentru că accidentarea mea la gambă n-a trecut, în totalitate. Am făcut tot ce era posibil pentru a fi pregătită, pentru a putea juca la Wimbledon, având amintiri atât de speciale de aici, după turneul de acum 2 ani. Am fost entuziasmată şi onorată să revin pe terenurile frumoase de aici, în calitate de deţinătoarea trofeului. Din păcate, corpul nu m-a ajutat şi trebuie să-mi păstrez entuziasmul până anul viitor. Pot să spun, sincer, că sunt afectată şi supărată că am luat această decizie. A fost o perioadă dificilă şi a devenit şi mai grea, după ce am ratat ultimele două turnee majore. Vom vedea ce se va întâmpla în viitor, dar sper ca această perioadă să mă facă o persoană mai puternică, o sportivă mai puternică. Le mulţumesc organizatorilor de la Wimbledon pentru înţelegerea şi sprijinul lor“, a scris Halep.

Halep, la Wimbledon

Ediţie Rezultat

2019 Campioană

2018 Turul III

2017 Sferturi

2016 Sferturi

2015 Turul I

2014 Semifinale

2013 Turul II

2012 Turul I

2011 Turul II

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite