Halep, un fenomen social: Ce efecte are victoria Simonei asupra României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la marile victorii ale Generaţiei de Aur la fotbal n-a mai fost România atât de conectată la un eveniment sportiv, precum finala de la Roland Garros de sâmbătă.

Timp de două ore, o ţară dezbinată politic şi cu foarte multe probleme s-a unit în jurul Simonei Halep. Iar după o finală sufocantă cu americanca Sloane Stephens (10 WTA), câştigată cu 3-6, 6-4, 6-1, o fată de 26 de ani a intrat definitiv în istoria tenisului feminin, dar şi în inimile românilor. 

„Adevărul“ a luat legătura cu Andreas Hniatiuc, psiholog sportiv de profesie, dar şi cu Radu Restivan, fondator 321 Sport şi specialist în marketing sportiv, pentru a afla efectele victoriei Simonei asupra României.

„Simona Halep reprezintă întruchiparea unor nevoi comune de validare la nivel social, astfel încât oamenii regăsesc în Simona un  model cu care tot mai des se identifică. Lumea o îndrăgeşte şi o apreciază pentru că a dovedit că orice e posibil, atunci când crezi în visul tău şi muncesti pentru a ţi-l atinge“, a explicat Hniatiuc.

Acesta e convins că succesul Simonei va influenţa o generaţie întreagă de români. „Datorită rezultatelor obţinute de Halep, copiii se apropie mai mult de sport, descoperă faptul că România poate da lumii campioni şi încep să-şi stabilească modele demne de urmat“, a continuat cel mai cunoscut psiholog sportiv din România, cel care a lucrat la echipe de fotbal precum Dinamo şi Sportul sau la CSM Bucureşti, atunci când handbalistele au cucerit Liga Campionilor.

Întrebat de ce succesul sportivilor ne face să ne simţim mai bine despre noi înşine, Hniatiuc a oferit o explicaţie simplă. „Sportivii sunt exponentul unei societăţi, iar membrii acesteia se identifică, de obicei, cu rezultatele sportivilor. Într-o societate cu un nivel economic sau educaţional instabil, performanţele unui sportiv român pe plan mondial trezesc optimism, mândrie şi ambiţie în acelaşi timp, pentru că orice om îşi doreşte să devină o Simona Halep în domeniul lui. Simona arată că se poate, iar oamenii îşi canalizează energia în jurul unor astfel de momente de succes“, a adăugat Hniatiuc.

„Şi-a asigurat locul în istoria emoţională a României“

Radu Restivan e de părere că Simona Halep a umplut golul pe care l-a lăsat Gheorghe Hagi în sportul românesc, după ce fostul fotbalist s-a retras din activitate.

„Cred că oamenii caută constant nevoia de identificare cu personaje care să stârnească un sentiment de mândrie şi de apartenenţă la ţara lor, iar din perioada lui Hagi n-a mai existat un model revendicat de toţi românii. Era o sete fantastică de a apărea un alt personaj, iar Simona hrăneşte acum o nevoie a tuturor românilor. Marele succes de la Roland Garros a venit după o lungă perioadă în care fotbalul românesc n-a mai produs niciun lider, iar Simona şi-a asumat nu doar locul 1 WTA şi o pagină în istoria tenisului mondial, ci şi-a asigurat un loc în istoria emoţională a României. Simona pune sportul în viaţa unei noi generaţii şi deschide calea unor campioni care, peste 20 de ani, vor povesti ca succesele lor sportive au pornit de la borna Halep 2018“, ne-a spus Restivan.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite