Sport

articolul anterior articolul urmator

Halep începe 2021 cu un meci fabulos: S-a anunţat programul demonstrativului de la Adelaide

3
26 Jan 2021 11:21:44
Autor: Amir Kiarash

Constănţeanca de 29 de ani se apropie de finalul perioadei de carantină din Australia. Şi, la fel ca restul sportivilor care au fost izolaţi la Adelaide, va marca „eliberarea“ prin participarea în demonstrativul „A Day at the drive“.

Complexul „Memorial Drive Tennis Club“ din Adelaide va găzdui, vineri, un turneu demonstrativ la care vor participa nume grele din tenisul mondial.

Printre aceste vedete uriaşe s-a strecurat şi Irina Begu (79 WTA) din postura de partenera de antrenament a Simonei Halep. Şi Irina a fost inclusă în programul demonstrativului, urmând să joace, la finalul zilei de vineri, un meci de un set cu americanca Venus Williams (80 WTA, 40 de ani).

Pentru publicul din România însă, meciul cel mai atractiv va fi cel în care Simona Halep (2 WTA) va înfrunta liderul mondial, Ashleigh Barty. Va fi pentru a doua oară când „Simo“ va debuta într-un sezon cu un duel cu australianca de 24 de ani. Şi în primul meci din 2019, Halep a jucat cu Barty, în turul I, la Sydney, pierzând atunci cu 4-6, 4-6. 

Dacă Halep a evoluat ultima dată în optimile de la French Open, la data de 4 octombrie 2020, în schimb, Barty n-a mai fost văzută pe terenurile de tenis din 28 februarie 2020! Ultima dată, a jucat la Doha, înainte de pandemie, pierzând în semifinale cu Kvitova, în trei seturi.

Revenind la demonstrativul de la Adelaide, programul complet pentru ziua de vineri arată aşa:

De la ora locală 13.00 (04.30, ora României)

*Djokovici (1 ATP) - Sinner (36 ATP)

*Osaka (3 WTA) - S. Williams (11 WTA)

De la ora locală 19.00 (10.30, ora României)

*Nadal (2 ATP) - Thiem (3 ATP)

*Barty (I WTA) - Halep (2 WTA)

Fiecare jucător / jucătoare va bifa o singură partidă, cu super tie-break, în caz de egalitate de seturi.

După demostrativul de la Adelaide, sportivele se vor muta la Melbourne, oraş care va găzdui trei turnee WTA 500, în perioada 31 ianuarie - 7 februarie.

Australian Open 2021 se va juca, tot la Melbourne, în perioada 8-21 februarie.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Tudor Miclovan
26.01.2021, 11:39:34

Mai, baieti! La SHrek un singur lucru poate fi fabulos, dar nu il spun aici, ca s-a invatat lumea cu acest cont, ce astfel ar putea zbura. Fabulos este adjectiv pentru comoara descoperita de Edmond Dantes, pentru averea lui Musk, dar nu pentru aiureli de astea, unde nu se uita nici dracu', mai ales decat ati ofensat omenirea cu favorurile australiene facute testoasei nedemne. Incearca si hamsterii de acolo sa mai aduca lumea cu ochii pe meciuri, dupa ce multi s-au scarbit de felul in care incearca sa carpeasca un turneu ce mirose urat prin toti porii. Insa fiind vorba de SHrek e obligatoriu sa avem cate ceva dintre urmatoarele: colosal, fabulos, incredibil, etc... Am zis deja: toate atributele bombastice merg doar la SHrek si intr-o anumita zona a ei....

-2 (2 voturi)
Găvrilă
26.01.2021, 11:48:00

mai viktoras. Ma bucur sa te vad ca nu somezi...te-ai vaccinat?

+1 (1 vot)
Găvrilă
26.01.2021, 13:55:24

viktoras. vezi ca au dat astia o lege cum ca de-ti iai identitate altcuiva in spatiul online, te baga inapoi de unde ai venit tu. Iar la cate conturi false ai, te apuca 2500 la bulau

+1 (1 vot)
Modifică Setările