Sport

articolul anterior articolul urmator

Halep are o mare şansă în Rusia: Pe ce loc va ajunge în lume, dacă va câştiga Kremlin Cup

3
22 Oct 2021 04:14:14
Autor: Amir Kiarash

Simona a abordat competiţia găzduită de Moscova de pe locul 19 în lume. Începând de luni însă, cu siguranţă, va fi mai sus după rezultatele din această săptămână.

Simona Halep (30 de ani) a plătit un preţ foarte mare pentru accidentările repetate care au scos-o din circuit în cea mai mare parte din acest sezon. 
 
Constănţeanca a încheiat 2020 pe locul 2 în lume, dar acum a alunecat până pe poziţia a 19-a, după ce a pierdut peste 4.400 de puncte în clasament! Doar prin absenţa de la Wimbledon, unde era deţinătoarea trofeului, „Simo“ a rămas fără 2.000 de puncte dintr-un foc.
 
În ciuda acestei situaţii, Firicel Tomai, care a lucrat cu Halep la începuturile carierei sale, s-a arătat încrezător că fostul lider mondial va reveni în Top 10, în 2022, după cum „Adevărul“ a scris aici. Iar fostul antrenor al Simonei pare că nu s-a înşelat!
 
Acum, după ce a legat două victorii, la Moscova, Halep deja a urcat în ierarhia virtuală, actualizată în timp real. Concret, constănţeanca a acumulat 2.907 puncte şi e pe 17. Dacă va învinge şi astăzi, în sferturi, în duelul cu Maria Sakkari (7 WTA), Simona va ajunge la un total de 2.992 de puncte. Insuficient însă pentru a mai urca în clasament. 

În schimb, dacă va câştiga Kremlin Cup, constănţeanca va acumula 3.277 de puncte şi va fi pe 12, începând de luni!
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Gelu Ruscanu
22.10.2021, 08:10:05

Imi placeti cum lingeti unde ati scuipat. Acum si asta e mare turneu, cand SHrek ii intorcea spatele si visa doar GS. Ati ajuns sa va agatati ca inecatul de orice pai, ca SHrek sa o suga si acea infima gura de aer. Mize mici pentru un om meschin. Cand romancele jucau la nivelul asta nici nu le bagati in seama, dar pentru Tirana sunteti live la si anume fusta ei din curte. Penibila postura pentru voi, dar asta nu inseamna ca nu ne distreaza. Sunteti caraghiosi ca tiganul din bancul cu prunele pi_ate: pana la urma va convingeti singuri si le mancati pe toate...

-8 (10 voturi)
adrian hora
22.10.2021, 09:56:16

e departe de castigarea kremlin cup, pana una alta o va intalni pe sakkari. avantajul simonei este ca sakkari a jucat doar un game in turneul asta. vom vedea. daca tece de sakkari o poate intalni pe sabalenka, aici va fi foarte greu.

+1 (1 vot)
Alyssa Case
22.10.2021, 12:32:26

Ca sa stiti la ce dezinformare va expuneti pe acest forum, iata un raport live al postarilor antivacciniste pe forumurile Adevarul: https://telegra.ph/LIVE---Postaci-Antivaccin-Forumurile-Adevarul-10-20 Enjoy! MODERATORI: Inainte sa supendati acest cont, aruncati si voi o privire la respectivul grafic, si banati conturile evident platite pentru a dezinforma. Multumim. [daca exista nume de antivaccinisti sarguinciosi care nu se regasesc in graficul respectiv, Vocea Mantuitorului asteapta sugestii]

+8 (8 voturi)
Modifică Setările