Halep menţine suspansul: Ce a spus despre participarea ei la următorul Grand Slam

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep a jucat semifinala la Australian Open 2020, iar în 2019 a avansat până în finală
Simona Halep a jucat semifinala la Australian Open 2020, iar în 2019 a avansat până în finală

Eliminată din optimile de la French Open, Simona Halep (2 WTA) a revenit în ţară, luni seară, şi a declarat acest sezon încheiat, în mod oficial. Din păcate, nu se ştie când şi unde va reveni pe teren.

Simona Halep a avut un French Open sub aşteptări şi, chiar dacă a insistat că nu va lăsa ca acest lucru să o demoralizeze, după un 2020, per ansamblu, reuşit, cu trei trofee cucerite la Dubai, Praga şi la Paris, a fost evident şi la revenirea în ţară că românca e încă afectată de înfrângerea cu Iga Swiatek (Polonia, 19 ani, 53 WTA).

„Simo“ a vorbit în faţa jurnaliştilor despre planurile ei de viitor şi a menţinut suspansul în privinţa participării la Australian Open 2021 (18 - 31 ianuarie). Concret, Halep a spus că va merge la Melbourne, doar dacă vor fi „condiţii normale“. Ceea ce, aproape sigur, e imposibil, având în vedere că, după toate estimările, pandemia se va prelungi până în 2022.

Ce a spus Simona Halep?

*Supărarea nu trece chiar aşa uşor, dar nu voi face o dramă din asta. A fost un an extraordinar, din toate punctele de vedere, ţinând cont de toate greutăţile.

*Nu pot spune că sunt dezamăgită de ceva anume. Sunt bine, a fost o perioadă bună.

*Da, am o atitudine mai relaxată pentru că au fost atâţia ani, am mai trecut prin astfel de momente, chiar mai grele, am învăţat să gestionez mai bine şi nu las astfel de momente să mă consume mai mult decât trebuie.

*Mă bucur că s-a jucat cu spectatori (n.r. - la Paris), şi sper să se revină cât mai repede la normal. Au fost patru-cinci săptămâni în care n-am ieşit deloc din hotel, aşa că o să fac plimbări mai lungi, pentru că am simţit o apăsare mentală. Am citit mult, în perioada asta.

*Nu va urma nimic, va fi o pauză, voi sta acasă. Cum n-am plecat nicăieri în pandemie, dar nici după aceea, voi sta şi acum acasă. Mă voi duce şi la Constanţa, ca să-mi văd nepoţica.

*Da, mă gândesc la Australian Open, în condiţii normale. Dacă mă simt comod şi bine, mă voi duce cu siguranţă.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite