Halep, cu ochii spre tabloul de la Toronto: Când ar putea avea primul meci cu adevărat dur

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Halep

Sufocată de căldură şi de umiditate, la Washington, Simona Halep (30 de ani, 15 WTA) şi-a început parcursul la Canadian Open, turneu pe care l-a câştigat de două ori, cu o victorie lejeră. Şi, la cum arată tabloul, primul test cu adevărat dificil va veni abia în optimi.

Odată cu plecarea din SUA în Canada, Simona Halep a dat canicula din Washington pe răcoarea din Toronto. Vorbim despre o scădere a temperaturii cu vreo 13-14 grade Celsius.

Iar dacă joia trecută, constănţeanca a fost nevoită să abandoneze, la scorul de 5-7, 0-2 cu Kalinskaya, doborâtă de condiţiile meteo de la Washington, luni seară, ea s-a simţit ca peştele în apă, la Toronto. Dovadă şi faptul că s-a debarasat de Donna Vekic (Croaţia, 26 de ani, 82 WTA), venită din calificări, fără probleme: 6-0, 6-2 în 62 de minute.

În turul II – data şi ora meciului urmau să fie stabilite de organizatori – Halep va întâlni învingătoarea duelului Shuai Zhang (45 WTA) – Cristina Bucşa (122 WTA). Cu ambele, „Simo“ are un bilanţ pozitiv: 3-2 cu Zhang şi 1-0 cu Bucşa. 

Aşadar, Halep porneşte ca favorită şi în faza următoare de la Canadian Open. Primul test mai dificil ar veni, în optimi, unde ar da de învingătoarea meciului Teichmann (21 WTA) – Kontaveit (2 WTA). O întâlnire cu Teichmann ar fi o premieră, în timp ce în confruntările cu Kontaveit, deocamdată, „Simo“ conduce cu 3-1. Cu precizarea că ultima partidă, anul trecut, la Cluj, a fost câştigată de estonianca de 26 de ani.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite