Halep va fi primită pe „Arena Naţională“: Răspunsul Gabrielei Firea, când a fost întrebată dacă va fi alături de Simona

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep s-a întors, astăzi, în ţară, însă, deocamdată, nu va intra în vacanţă, urmând a participa la o serie de acţiuni care îi sunt dedicate. Cea mai importantă va fi, miercuri, de la ora 19.00.

Simona Halep şi-a prezentat trofeul de la French Open 2018 pe „Arena Naţională“ şi acum, după succesul de la Londra, va proceda la fel. 

Evenimentul în care fanii vor putea celebra triumful de la Wimbledon, alături de idolul lor, va fi găzduit tot de „Arena Naţională“ (miercuri, ora 19.00).

Doar că, acum, spre deosebire de anul trecut, la eveniment nu va participa şi Gabriela Firea. Primarul Capitalei a anunţat că Simona va merge pe stadion pentru a sărbători, alături de suporterii ei, însă, atunci când a fost întrebată, dacă va participa şi ea la această acţiune, a răspuns scurt: „Nu!“.

În 2018, Firea a fost huiduită copios de public, în momentul în care a apărut pe scenă, alături de Simona Halep, după victoria acesteia de la Roland Garros.

Ion Ţiriac a explicat, potrivit prosport.ro, că accesul publicului pe Arena Naţională va fi gratuit, miercuri: „I-am transmis personal doamnei Primar General Gabriela Firea rugămintea ca Primăria să ne pună la dispoziţie Arena Naţională şi logistica necesară organizării acestui eveniment şi am găsit, la fel ca întotdeauna, înţelegerea necesară, drept pentru care îi adresez public mulţumirile Federaţiei Române de Tenis. Sunt convins că iubitorii sportului din Bucureşti şi nu numai vor fi încântaţi să o felicite la scenă deschisă pe marea noastră campioană“.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite