Halep, primită ca o regină, la sosirea la Londra: Englezii i-au făcut o surpriză dulce FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Halep

Simona Halep (3 WTA) a jucat ultima dată, la Roma, la data de 12 mai. Apoi, a fost nevoită să se retragă, pe rând, de la French Open şi de la Bad Homburg. Chiar şi aşa, a făcut deplasarea în Marea Britanie, în speranţa că va putea evolua, la Wimbledon (28 iunie - 11 iulie)

Simona Halep (29 de ani), dacă va fi pregătită fizic, va evolua în al treilea Grand Slam al anului, fără să fi jucat înainte vreun meci pe iarbă! Ceea ce înseamnă un dezavantaj mare pentru deţinătoarea trofeului, la Wimbledon. Realist vorbind, în aceste condiţii, fără vreo partidă oficială de o lună şi jumătate şi cu o ruptură musculară încă nerefăcută complet, doar un miracol poate face ca „Simo“ să aibă un parcurs lung la „All England Club“.

Vorbim însă despre nişte griji, deocamdată, secundare pentru Halep. În acest moment, rămâne de văzut dacă ea va fi în stare să joace, în viitorul apropiat. Mai ales că Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie - 8 august) bat la uşă. 

Până să vadă cum va decurge recuperarea ei, Halep a sosit, astăzi, la Londra, în vederea participării la Wimbledon. Şi a avut parte de o surpriză cu adevărat dulce: organizatorii i-au oferit un tort, în forma unui teren de tenis. 

Bucuroasă, Simona a postat o fotografie simpatică pe contul ei de Facebook:

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite