Halep, şanse mari să se reîntoarcă în top 10 WTA! Ce condiţie trebuie îndeplinită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
halep

Caliificarea în optimile de finală ale US Open îi lasă deschisă Simonei Halep oportunitatea revenirii în elita tenisului feminin.

După şapte ani şi jumătate petrecuţi între primele 10 jucătoare ale lumii, la 9 august, Simona Halep a părăsit elita tenisului. Mai mult, ea a început ultimul turneu de Grand Slam al anului de pe poziţia a 13-a în clasamentul mondial. 

Datorită calificării în optimile de finală de la US Open, Simona Halep ar putea reveni în top 10 WTA  la finalul turneului. Românca este ajutată de faptul că avea foarte puţine puncte de apărat la Flushing Meadows, după ce în 2019 fusese eliminată încă din turul secund şi nu participase la turneul de anul trecut. Astfel, datorită celor trei victorii de anul acesta ea şi-a asigurat 180 de puncte WTA şi a ajuns deja pe locul 11 în ierarhia virtuală, cu 4.051 de puncte, iar distanţa până la poziţia 10, ocupată de Petra Kvitova, este una derizorie, de doar 9 puncte.

Pentru a o depăşi pe Kvitova, românca trebuie să ajungă cu un tur mai departe decât jucătoarea din Cehia.

În cazul în care va câştiga US Open, Simona va ajunge direct pe podiumul ierarhiei mondiale.

Top 10 WTA în ierarhia virtuală:

1. Ashleigh Barty 10.075 puncte

2. Aryna Sabalenka 7.180

3. Karolina Pliskova 5.015

4. Naomi Osaka 4.796

5. Sofia Kenin 4.692

6. Elina Svitolina 4.670

7. Barbora Krejcikova 4.478

8. Iga Swiatek 4.461

9. Garbine Muguruza 4.380

10. Petra Kvitova 4.060

Traseul virtual al Simonei Halep la US Open 2021

optimi: Elina Svitolina

sferturi: Angelique Kerber sau Leylah Fernandez

semifinale: Aryna Sabalenka, Garbine Muguruza, Elise Mertens sau Barbora Krejcikova 

finală: Ashleigh Barty, Karolina Pliskova, Petra Kvitova sau Bianca Andreescu

Rezultatele SImonei Halep la US Open 2021

Turul 1 Halep - Camila Giorgi (Italia, 29 de ani, 36 WTA)  6-4, 7-6 (3)

Turul 2 Halep - Kristina Kucova (Slovacia, 31 de ani, 111 WTA) 6-3, 6-1

Turul 3 Halep - Rybakina (Kazahstan, 21 de ani, 20 WTA) 7-6 (11), 4-6, 6-3.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite